Viață pentru o minune!

0

Viață pentru o minune!
Inimioara Alexandrei va înceta să mai bată fără dragostea noastră!

alexandra

Micuța de numai 5 luni a familiei Dogariu, Alexandra, suferă de defect septal ventricular, o malformație congenitală a inimii, care-i pune viața în pericol. Intervenția chirurgicală poate fi făcută și în România, la costuri mult mai mici decât în străinătate, la Spitalul Monza din București, iar suma necesară care îi va salva viața este 21.000 de lei.

Deși abia au reușit să treacă de șocul veștii primite de la medici, părinții micuței s-au mobilizat pentru a face tot ce le stă în putință ca să o salveze pe Alexandra până nu va fi totul în zadar. În sprijinul părinților a venit Asociația “Salvează o inimă”, care a demarat o urgentă campanie pentru strângerea fondurilor necesare, pe platforma de donații online – www.salveazaoinima.ro. Până la ora actuală, pe website, datorită oamenilor cu suflet, s-au strâns, în timp record, aproximativ 60% din fonduri. Banii vor fi folosiți pentru intervenția chirurgicală pe care o va realiza doctorul Mircea Cotul, unul dintre cei mai buni specialiști în chirurgice cardiovasculară pediatrică din România.
“Șansele ca micuța să se facă bine sunt foarte mari, România având unii dintre cei mai buni specialiști în chirurgie cardiovasculară pediatrică din Europa, iar costurile sunt mult mai mici aici decât în restul Europei, spre exemplu. În timp record am reușit să strângem o mare parte din banii necesari și mai avem foarte puțini pași de făcut ca să-i salvăm viața. După foarte multe campanii umanitare derulate la nivel național și care s-au încheiat cu succes, am constatat că românii sunt persoane generoase, cu suflet mare și sar imediat în sprijinul semenilor lor, mai ales dacă acel seamăn este un bebeluș care are toată viața înainte”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
Cei care vor să salveze inimioara Alexandrei, o pot face donând online, pe website-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/dogariu-alexandra/ sau direct în conturile tatălui, Dogaru Emilian – RO28BTRLRONCRT0293393501 (Ron) sau RO75BTRLEURCRT0293393501 (Euro).

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează