Viaţa nu e dreaptă

0

Viaţa are sinuozităţi şi curbe în ac de păr unde te-aştepţi mai puţin. Orice, numai dreaptă nu e. Te poartă pe drumuri şerpuitoare, la înălţimi de te apucă ameţeala, apoi te coboară cu viteză, ca într-un roller coaster capricios.

Îţi pompează adrenalină prin vene, uneori te aduce aproape de marginea prăpastiei, însă reuşeşti să revii la calea ta. Mai conştient de valoarea ei, înveţi să o apreciezi aşa cum e, chiar şi nedreaptă. O îmblânzeşti cu momente şi experienţe de neuitat, pe care le păstrezi ascunse în suflet.

gradina

Viaţa nu e o autostradă sau o şosea monotonă pe care mergi ţinând volanul pur şi simplu, aproape aţipind. Nu e un drum drept şi nici măcar unul lin. Are gropi, porţiuni închise ori în lucru. Însă asta nu te va opri, nu-i aşa?

Îţi serveşte nonşalantă urcuşuri pe poteci abrupte, schimbări de 180 de grade şi cărări în spirale. Totuşi, mai ai şi clipe de răgaz, când poţi să pluteşti pe nori diafani, să atingi soarele, să miroşi flori parfumate sau să-ţi faci selfie-uri cu prânzul. Poţi să profiţi de flexibilitatea ei şi să ţopăi fără griji, luându-ţi iei avânt ca de pe o trambulină.

Sunt zile când viaţa îţi dă palpitaţii şi te face să te simţi ca blocat în lift, regretând că n-ai luat-o pe scări. Te expune la perete, vulnerabil, în timp ce un aruncător de cuţite se face că te nimereşte. Îţi pune calmul la grea încercare, ca înaintea unui examen dificil sau a unei probe de foc.

Şi ăsta e farmecul ei.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează