Va finanța cu 640.000 lei un număr de 47 proiecte de mediu

0

MOL România va finanța cu 640.000 lei un număr de 47 proiecte de mediu în cadrul celei de-a zecea ediții a Programului Spații Verzi

  • MOL România și Fundația pentru Parteneriat au selectat organizațiile care vor beneficia de finanțări de 640.000 de lei pentru a implementa proiecte de mediu
  • Proiectele din a 10-a ediție a Programului Spații Verzi vor fi realizate în 18 județe din România
  • Finanțările totale acordate de la începutul programului au ajuns la aproape 5 milioane de lei

spatii

MIERCUREA CIUC, 23 aprilie – MOL România și Fundația pentru Parteneriat vor acorda finanțări de 640.000 de lei asociațiilor și organizațiilor care vor implementa un număr de 47 de proiecte de mediu, în 18 județe din România, în cadrul celei de-a zecea ediții a Programului Spații Verzi.

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane, din 86 de cereri de finanțare au fost selectate 25 de proiecte care se vor desfășura în 17 județe ale țării. Organizațiile câştigătoare vor reamenaja curţi de şcoli, de universități, de grădiniţe, curți de biblioteci, parcuri publice, curţi ale centrelor de copii. Două dintre proiectele selectate se vor desfășura în grădini botanice.

Prin activitățile acestor proiecte vor fi plantați peste 4.000 de arbori și arbuști și în jur de 7.500 flori, pe o suprafață de 27.690 mp de spații verzi. Aceste terenuri vor deveni spații de desfășurare a unor activități de conștientizare de protecția mediului, în special pentru elevi.

Un număr de 60 de proiecte au fost depuse la componenta Arii Naturale Protejate, iar 22 dintre acestea au fost selectate pentru finanţare. Câştigătorii au obţinut fonduri pentru activităţi tip Junior Ranger, amenajare de poteci tematice, organizare de evenimente precum „Ziua Rezervaţiei”, „Ziua Biodiversităţii”, expoziţii şi amenajarea unor centre de vizitare. Proiectele din componenta Arii Naturale Protejate se vor derula în 11 judeţe din ţară.

În cele nouă ediţii anterioare ale programului Spaţii Verzi, desfăşurate în perioada 2006-2014, s-au implicat peste 150.000 de participanți. Proiectele finanţate au „înverzit” o suprafaţă de circa 400.000 de metri pătraţi.

De asemenea, Spaţii Verzi a sprijinit 147 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumaţi în domeniul protecţiei şi conservării patrimoniului natural, înfiinţarea de poteci tematice în scop educaţional.

Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care circa 200 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 16 ani au fost sprijinite cu peste 39 de milioane de lei peste 1000 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează