Up România şi Fundaţia Up lansează un apel de proiecte pentru a facilita accesul unor grupuri vulnerabile la produse alimentare

0

Asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale care lucrează cu persoane sau grupuri de persoane aflate în situaţii de excluziune socială sunt invitate să aplice pentru o finanţare pe o perioadă de 3 ani, în cadrul unui proiect care vizează accesul la produse alimentare.

Suma alocată proiectului câştigător va fi de 25.000 lei pe an, respectiv un total de 75.000 lei pe 3 ani.

Obiectivul proiectului de finanţare este de a susţine acele asociaţii care pot produce hrană, pot dezvolta programe alimentare sau pot revaloriza resursele alimentare în folosul categoriilor de beneficiari aflaţi în dificultate.

Asociaţiile care vor depune proiecte, folosind linkul de AICI, trebuie să aibă în vedere un proiect care se sprijină şi pe alte surse de finanţare şi a cărui desfăşurare să fie de minimum 5 ani. Sunt admise şi acele proiecte care sunt deja în desfăşurare, cu condiţia ca acestea să acopere încă 5 ani de la data aplicării.

Termenul limită pentru transmiterea proiectelor este 14 Decembrie 2018. Între 17 şi 18 Decembrie se vor analiza dosarele, iar câştigătorul va fi anunţat la sfârşitul zilei de 18 Decembrie 2018. O primă tranşă va fi alocată până la finalul lunii Decembrie, în baza unui contract de sponsorizare.

“Obiectivul acestui program de finanţare este de a creşte autonomia alimentară a acelor grupuri de persoane care sunt “invizibile” în societate şi pentru care politicile sociale nu funcţionează sistemic. Credem că odată ce vor avea acces la hrană, aceste persoane pot deveni responsabile pentru propriul destin şi pot fi mai bine integrate social”, a precizat Elena Pap, Directorul General Up România.

Mecenatul Grupului Up, dezvoltat prin intermediul filialelor sale în țările unde își desfășoară activitatea, precum și prin intermediul Fundației Up, are drept obiectiv consolidarea rolului de actor social, redând puterea de a acţiona persoanelor aflate în situaţie de excluziune.  Bazându-se pe crearea de LEGĂTURI SOCIALE şi pe dezvoltarea PUTERII DE A ACŢIONA, Up România împreună cu Fundația Up urmăresc implementarea de programe de CSR în 4 domenii de interes: alimentaţie, locuinţă, educaţie şi cultură, sănătate.

Despre Grupul Up:

Grupul Up este un grup internaţional şi solid. Prezent în 19 ţări, Grupul Up îşi adaptează expertiza la specificul local. Zi de zi este alături de 26,6 de milioane de persoane din întreaga lume prin zeci de mărci de produse şi servicii: tichete, carduri sau aplicații mobile.

www.up.coop

Despre Up România

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 16 ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor:

  • Produse și servicii care facilitează viața de zi cu zi a salariaților prin accesul la beneficii în multe domenii – tichete pe suport de hârtie și carduri de masă Up Dejun, tichete cadou, vouchere de vacanță, tichete de creșă
  • Soluții digitale interactive de incentivare și recompensare – STIM Online
  • Servicii dedicate comercianților
  • Soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială – tichete sociale, tichete sociale pentru grădiniță
  • Soluții de susținere a activității companiilor mici și mijlocii – IMM-uri – platforma Up Achiziții.

Despre Fundaţia Up

Fundația Grupului Up a fost înființată în 1999 având ca scop promovarea dezvoltării de noi locuri de muncă și luptă împotriva tuturor formelor de excludere și discriminare. Astfel, aceasta susține inovarea socială, dezvoltare locală și durabilă și promovarea SSE și guvernarea democratică. Încă de la începuturile sale, a susținut mai mult de 600 de entități și a alocat peste 2.600.000 de dolari pentru acest buget.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.