UniCredit Bank lansează Start Major, un program de educație financiară și pentru carieră dedicat liceenilor din învățământul profesional și tehnic

0

UniCredit Bank pornește prima ediție a Start Major, programul de educație financiară și pentru carieră care va pregăti elevii din învățământul profesional și tehnic să devină independenți. Programul se desfășoară în 10 licee tehnologice din București și este dezvoltat în parteneriat cu Fundația Leaders și OLX Locuri de muncă.

Start Major se adresează elevilor care doresc să își înceapă cariera după încheierea studiilor liceale, profesând meseria pentru care s-au pregătit. Aceștia au ocazia să-și dezvolte abilități pentru creșterea angajabilității sau dezvoltarea unei afaceri și să învețe practic cum pot gestiona inteligent resursele financiare pe care le dețin sau pe care le pot accesa.

Ne bucurăm să lansăm Start Major și să le oferim elevilor din învățământul profesional și tehnic o platformă de dezvoltare croită special pe nevoile lor. Mulți dintre absolvenții acestui tip de învățământ intră pe piața muncii după terminarea liceului, dacă nu chiar mai devreme, și ne dorim să le creștem șansele de succes. Sprijinirea tinerilor prin programe de educație financiară este parte a angajamentului pe care ni l-am asumat la nivel de grup de a construi o societate mai echitabilă și mai incluzivă. Obiectivul nostru este să împărtășim din cunoștințele pe care le-am acumulat de-a lungul timpului pentru a dezvolta comunitățile în care activăm. Astfel, avem mai mulți colegi care s-au alăturat entuziaști proiectului în rolul de traineri” a declarat Alina Drăgan, Strategic Consultant, Financial Education, UniCredit Bank.

Am gândit împreună cu echipa UniCredit Bank un format de învățare prin experiențe practice, care să îi ajute pe elevi să răspundă mai bine situațiilor cu care se vor întâlni pe piața muncii. Printr-un proces educațional integrat, în etape, cu componente de informație și dezvoltare de abilități, absolvenții Start Major își vor contura mai ușor parcursul în carieră și vor ști cum să-și administreze mai înțelept finanțele. Începem cu ore la clasă, într-un mediu familiar, și încheiem cu o tabără de învățare intensivă, unde vom face inclusiv simulări de business, pentru o experiență de lucru ‹pe bune›”, spune Adina Maria Sandu, Leadership Curriculum Responsible, Fundația LEADERS.

Start Major se desfășoară pe mai multe etape:

  • Etapa 1 (octombrie-noiembrie 2019) cursuri la clasă în liceele partenere pentru peste 300 de elevi, despre bazele independenței financiare și modul în care poți avea o interacțiune reușită cu potențiali angajatori.

  • Etapa 2 (ianuarie 2020) – cursuri la clasă pentru peste 100 de elevi despre cum poți dezvolta o afacere proprie: ce implică antreprenoriatul, care sunt abilitățile și resursele de care ai nevoie, cum le accesezi.

  • Etapa 3 (aprilie 2020) – o experiență de învățare intensivă în tabăra Start Major. Aici, elevii dezvoltă abilități pentru crearea și dezvoltarea unei afaceri. Cum faci un plan de business, cum atragi parteneri, cum îți gestionezi resursele financiare, cum negociezi, cum găsești și cum păstrezi clienți – acestea sunt câteva întrebări la care cei 20 de participanți în tabără vor găsi răspuns.

Am răspuns foarte rapid invitației UniCredit Bank de a fi parteneri în program și de a împărtăși cu meseriașii de mâine informații care să-i ajute în promovarea unei astfel de afaceri. Experiența noastră de lucru cu astfel de profesioniști ne-a confirmat de multe ori că succesul în acest domeniu depinde de calitatea serviciilor, dar și de modul promovare și de interacționare cu clienții. Aceste ultime două aspecte sunt adesea neglijate și pe ele ne vom concentra în sesiunea de învățare pe care o pregătim pentru tabăra Start Majora declarat Cristina Sauciuc, Brand Manager OLX.

Pentru această primă ediție, programul este deschis elevilor din 10 licee din învățământul tehnic și profesional din București, care au în total peste 8000 de elevi înmatriculați. În urma taberei, cele mai bune trei idei de afaceri vor primi finanțări de 500, 300 sau 150 de euro și mentorat pentru o perioadă de 6 luni.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest-, central- şi est-europeană bazei sale de 26 de milioane de clienți. UniCredit pune la dispoziția clienților săi atât expertiză locală, cât și internațională, oferindu-le acces de neegalat la bănci de top în 14 piețe principale: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia. Băzându-se pe o rețea internațională de sucursale și filiale, UniCredit deservește clienți în alte 18 țări din întreaga lume.

Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Despre Fundația LEADERS

Fundația LEADERS este un accelerator de experiențe și inspirație: declanșăm potențialul tinerilor și formăm lideri responsabili și vizionari, începând cu anul 2000. Fundația LEADERS este o organizație care susține oamenii cu valori și principii și ne dorim ca prin programele noastre, Explore, Experience și Challenge, să desăvârșim procesul de formare a liderilor.

Despre OLX România

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 10 milioane de vizitatori, potrivit SATI. OLX le oferă românilor posibilitatea de a vinde și cumpăra produse și servicii variate, într-un mod practic și rapid, dintr-o gamă largă de categorii precum electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Categoria „Locuri de muncă” însumează peste 40.000 de oferte active de la peste 30.000 de angajatori și peste 4.6 milioane de vizite lunare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.