Un nou terminal multimodal cu o suprafață de aproximativ 12 ha în Portul Constanța Sud

Această investiție majoră va contribui la creșterea capacității totale a portului cu aproximativ 340.000 de tone de marfă pe an

by Echipa RomaniaPozitiva

CSCT finalizează noul terminal multimodal cu o suprafață de aproximativ 12 ha în Portul Constanța Sud, cu sprijin din Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020 și Programul Transport 2021-2027.

  • Această investiție majoră va contribui la creșterea capacității totale a portului cu aproximativ 340.000 de tone de marfă pe an.

  • Proiectul consolidează rolul Portului Constanța ca nod logistic multimodal și îi întărește poziția de hub regional pe coridorul TEN-T.

Marți, 16 decembrie 2025, Constanța South Container Terminal SRL (CSCT) a organizat la sediul societății (Terminal CSCT, MOL II S, Portul Constanța Sud) un eveniment care marchează finalizarea proiectului etapizat „Construirea unui terminal multimodal cu platformă portuară, anexe tehnice, împrejmuire, rețele exterioare de utilități, racorduri la rețelele de utilități și organizare de șantier în zona de dezvoltare D, pe MOL II-S, Portul Constanța Sud”, cod SMIS 313267, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și Programul Transport (PT) 2021-2027.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, CSCT, consultanți și colaboratori. 

Momentul a marcat finalizarea construcției noii platforme multimodale de aproximativ 12 ha prevăzută în cadrul contractului de finanțare nr. 19/2024, încheiat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru PT 2021-2027. Realizată în două etape de programare (04.05.2023- 31.12.2025), investiția va crește volumele de marfă încărcate și descărcate la CSCT, stimulând traficul din Portul Constanța cu aproximativ 340.000 tone pe an. Lipsa unor platforme adecvate pentru depozitare a limitat Portul Constanța să valorifice la maximum capacitatea cheiurilor sale. 

În prima etapă, realizată prin POIM 2014-2020, au fost realizate activități precum elaborarea proiectului tehnic și activități de execuție aferente fazei incipiente.

Continuarea și finalizarea execuției lucrărilor a fost realizată în cadrul fazei 2 a proiectului, finanțată prin PT 2021-2027. 

Operaționalizarea acestei zone a terminalului a transformat un teren anterior neamenajat într-o platformă portuară solidă, din beton. Zonele sale sunt proiectate special pentru manipularea și depozitarea mărfurilor agabaritice, încărcături supra-dimensionate (project cargo) și a containerelor destinate depozitării în aer liber. În plus, indicatorii de rezultat urmăriți au vizat și realizarea unei porți de acces, a unei rețele de apă, a unui sistem TVCI și a unei rețele electrice.

Terminalul va permite transportul rapid și neîntrerupt al mărfurilor, atât pe calea ferată, cât și pe șosea, către destinațiile finale, contribuind la creșterea conectivității și la integrarea Constanței în principalele rute logistice europene.

Principalii beneficiari ai acestei investiții sunt: Constanta South Container Terminal, ca beneficiar direct, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța S.A., utilizatori ai infrastructurii de transport și întreaga populație a României.

Proiectul etapizat are o valoare totală de 389.929.032,46 RON, din care valoarea cofinanțării din partea UE este de 80.213.113,79 RON, respectiv:

POIM 2014-2020: 32.096.585,65 RON, din care (20.024.712,36 RON – Fondul Coeziune și 3.533.772,76 RON- Bugetul Național)

PT 2021-2027: 357.832.446,81 RON (valoare totală), din care 153.358.682,06 RON (76.679.341,03 RON – Fondul Coeziune și 76.679.341,03 RON – Bugetul Național)

Pentru informații suplimentare legate de acest proiect consultați pagina dedicată:

https://www.dpworld.com/en/about-us/our-locations/romania/tools-and-resources/area-d

Note:

Detalii privind finanțarea:
Finanțarea a fost acordată în cadrul:

POIM 2014-2020 – Apel de proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație și dezvoltarea infrastructurii și suprastructurii portuare situate pe rețeaua TEN-T Core (beneficiari publici și privati) proiecte noi de investiții O.S. 1.3

PT 2021-2027 – apelul PT/135/PT_P7/OP3/RSO3.1/PT_A16 – „Dezvoltarea infrastructurii de transport în sectorul maritim (porturi maritime, căi navigabile interioare și porturi interioare) – proiecte etapizate pentru perioada 2014–2020”, parte din Prioritatea 7 – Dezvoltarea transportului maritim și multimodal, obiectiv specific 3.1: „Dezvoltarea unei rețele TEN-T reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.”

You may also like

Leave a Comment