Un milion si jumatate de lei pentru mestesugarii care vor sa-si deschida o mica afacere

0

Investiție importantă în antreprenoriatul rural:
Un milion și jumătate de lei pentru meșteșugarii care vor să își deschidă o afacere

București, 21 iulie. Cele mai competitive planuri de afaceri din sectorul non-agricol sunt premiate luna aceasta cu câte 10 mii de lei, ca urmare a încheierii celei de-a doua etape a concursului organizat de Fundația World Vision România prin proiectul MADE IN RURAL.
geanta artizanala lucrata de antreprenor vasluian

marius gradinaru

La linia de start a competiției s-au aflat aproape 200 de candidați din zece judeţe, antreprenori sau meșteșugari dornici să învețe să dezvolte și să gestioneze o afacere sustenabilă. Ideile celor 152 de câştigători vizează revigorarea meşteşugurilor populare, dar răspund şi nevoilor economice şi sociale cu care se confruntă comunitățile în care locuiesc.

MADE IN RURAL – sprijin pentru micii antreprenori cu idei ambițioase

Încurajarea antreprenoriatului rural vine în întâmpinarea problemelor de natură economică pe care le au comunitățile de la țară și, simultan, combate fenomenul muncii în străinătate, departe de familie. Proiectul MADE IN RURAL susține meșteșugarii din satele României să învețe să-şi transforme talentul într-o sursă de venituri constante, care să le schimbe viața în bine.

Marius Grădinaru, din comuna Cepleniţa, judeţul Iaşi, este un exemplu în acest sens. Talentul de a lucra cu lemnul şi l-a perfecţionat în copilărie ajutându-şi tatăl în atelierul din gospodărie. Marius a dus, însă, pasiunea mai departe şi, cu ajutorul cunoştinţelor dobândite la cursuri şi a premiului câştigat, a transformat-o afacere de succes.

În această primăvară, stimulat de participarea la curs, Marius a reuşit să contacteze un comerciant din Marea Britanie cu care a negociat timp de câteva luni condiţiile contractuale. Astăzi, Marius este furnizor al companiei britanice pentru care realizează mici obiecte de artizanat ce sunt ulterior distribuite iubitorilor de handmade de pretutindeni.

„Stăteam şi aşteptam să vină oamenii din sat să-mi bată la poartă. Acum ştiu că nu aşa se fac banii. E nevoie de planificare şi de căutarea permanentă de noi parteneri şi clienţi. Cursul de antreprenoriat mi-a schimbat complet perspectiva asupra muncii mele. ”, mărturiseşte Marius.

Marius Grădinaru nu este singurul participant la proiect care vede acum lumea cu alţi ochi. Printre câştigătorii concursului sunt mulţi antreprenori care au înţeles că prima premisă a unei afaceri profitabile este să răspundă unei cerinţe a pieţei şi s-au orientat mai ales către domeniul serviciilor, aproape inexistent în majoritatea comunităţilor rurale.

Astfel, doljenii şi-au propus să deschidă frizerii acolo unde acestea nu mai există de ani de zile, iar vasluienii să ofere educaţie antreprenorială tinerilor, dar şi să planifice nunţile şi festivităţile din comunitate. Vâlcenii vor readuce în vogă atelierul de reparaţii încălţăminte şi îşi vor ajuta consătenii inaugurând nelipsitul, în mediul urban, centru de copiere şi traducere a documentelor.

Lista completă a câştigătorilor este disponibilă pe site-ul proiectului – www.madeinrural.ro.

MADE IN RURAL este un proiect pentru dezvoltarea meşteşugurilor şi stimularea antreprenoriatului în mediul rural care oferă gratuit calificare, consiliere şi mediere profesională, precum şi sprijin pentru începerea unor mici afaceri. Proiectul se desfăşoară în perioada 31 martie 2014 – 30 septembrie 2015 în beneficiul persoanelor din mediul rural, judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Cluj, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Vaslui şi Vâlcea.

artizani antreprenori salciua alba
Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, de dezvoltare comunitară şi advocacy punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile rurale, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valori creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 25 de ani de prezenţă în România a desfăşurat programe pentru mai mult de 500.000 de copii şi adulti, în 400 de comunităţi din 8 judeţe.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează