Un Ecocardiograf performant, șansa celor 4000 de pacienți sociali la o viață mai sănătoasă

0

Parteneriatul Kaufland România cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria s-a materializat de curând printr-o donație importantă: un Ecocardiograf performant,  o contribuție în valoare de 50 000 euro pentru dotarea policlinicilor noastre sociale.

În cadrul proiectului ”Împreună oferim sănătate și demnitate”, Kaufland a oferit cu generozitate acest aparat performant care va ajuta în mod direct 4000 de pacienți sociali, fără venituri și asigurări medicale să li se îmbunătățească starea de sănătate dar și pacienți asigurați, cu venituri mici și foarte mici, vârstnicii fiind categoria care are cea mai mare nevoie de astfel de investigații. Pacienții sociali vor beneficia astfel de șansa unor investigații cardiologice moderne care vor duce la diagnosticarea precoce a bolilor cardiace dar și la monitorizarea mult mai bună a pacienților existenți.

Dr. Wargha Enayati, medic cardiolog la Fundația Inovații Sociale Regina Maria : ”Afecţiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate din România. Din cele aproximativ 250.000 de decese înregistrate în rândul românilor, aproape 150.000 au avut cauze cardiovasculare, de 3 ori mai multe decât decesele ca urmare a afecțiunilor oncologice. (European Heart Network raport în anul 2017). La fiecare 30 de minute un român suferă un infarct, iar unul din zece pacienţi moare. În aceste condiții, decizia Kaufland România de a veni în sprijinul pacienților noștri sociali  este extrem importantă și pot spune salvatoare pentru mulți dintre ei, dacă ținem cont că sunt pacienți care nu au asigurări sau venituri sau poate au pensii foarte mici și nu pot accesa asemenea servicii”.

La Policlinca Sala Palatului la primele consultații alături de dr Wargha Enayati a fost prezentă și  Anna-Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

Anna Katharina Scheidereiter : ”La Kaufland România suntem conștienți de importanța stării de sănătate în rândul populației. Noi facem tot posibilul să contribuim la prevenirea bolilor și menținerea sănătății comunității și ne dorim să facilităm accesul tuturor la servicii medicale de calitate. Astfel, « Impreună oferim sănătate și demnitate » este pentru noi mai mult decât un slogan”.

###

Fundaţia Inovații Sociale Regina Maria este o organizație neguvernamentală care oferă, de peste 6 ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite  persoanelor fără venituri şi asigurări medicale si la preturi foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/luna. În plus, în cele două centre educaționale din Clinceni și Băneasa vin zilnic peste 150 de copii din familii defavorizate unde sunt întâmpinați de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari. In 2017, fundația a lansat opt programe medicale — Împreună pentru acces la sănătate, Împreună pentru mame și copii sănătoși, Cancerul nu ne mai desparte, Împreună oferim sănătate și demnitate, Împreună pentru sănătate și speranță,  Împreună pentru inimile pacienților sociali, Zâmbete  pentru mame și copii dar și continuarea celor din anii trecuți Programul pentru Sănătatea Femeii, Programul Dentist pentru copiii pacienților sociali și Programul de Grup suport psihologic pentru femeile bolnave de cancer.

Despre Kaufland

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări și 118 în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează