Un autor și un cititor au câștigat împreună concursul Superscrierea Cititorilor

0

Fundaţia Friends For Friends (FFFF) și juriul concursului Superscrierea Cititorilor au anunțat astăzi câștigătorii: Teodora Neagu și Esna Abdulamit. Anunțul a fost făcut pe site-ul Fundației, printr-un scurt video

Teodora Neagu este autoarea lucrării câștigătoare, „Noaptea fluturelui mov”, și va primi premiul de 300 de euro, iar Esna Abdulamit este cititoarea care a propus textul în concurs și va primi peste 20 de cărți și produse oferite de sponsori (F64, Humanitas, Igloo, Okian, Publica, Tea Forte România, Vellant, Friends Advertising).

Câstigătoarele au fost alese dintr-un top 10 lucrări stabilit de public prin vot. Au fost înscrise 146 de articole care au adunat în total peste 4500 de voturi.

 “Inainte să citesc textele, m-am simtit onorat sa fiu invitat în juriu, dar nu mă așteptam să fiu atât de angajat de lectură. Citindu-le, am fost asaltat de mai toate sentimentele spectrului afectiv uman, unele la intensitate maximă. E clar că cititorii simt nevoia să fie mișcați, până la lacrimi dacă se poate. Este o lume pentru care merită să plângi și să râzi cu lacrimi, e nevoie doar de oameni care să ne-o relateze: și uite că oamenii aceștia există. Iar ei trebuie încurajati, asa cum face Superscrieri.”, a declarat Vlad Stroescu, membru al juriului.

Superscrierea Cititorilor este o competiție care extinde conceptul Premiilor Superscrieri – de data aceasta publicul a fost cel care a înscris texte de non-ficțiune pe care le consideră valoroase. În plus, tot publicul a fost cel care  a votat aceste lucrări, stabilind shortlistul din care juriul a ales lucrarea câștigătoare.

“Mă bucur că Superscrierea Cititorilor a pus în lumină texte peste care lumea a trecut poate în grabă anul trecut. Este un extrordinar prilej de a le mulţumi celor care le-au scris. Se întâmplă atât de rar să mulţumim celor care scriu bine. Poate că e un semn că ar trebui să o facem mai des. Dacă nu trimitem un mail sau o scrisoare autorului fiecărui text bun pe care-l citim pe internet sau în reviste (şi asta ar trebui să facem mai des) putem să îl nominalizăm acum la Superscrierea Citiorilor, competiţie care sunt convinsă că va deveni un agreator bun de texte bune de non-ficţiune şi o recunoaştere frumoasă şi tot mai valoroasă pentru autorii lor.”, afimă Monica Jitariuc, un alt membru al juriului.

Prin participarea la Superscrierea Cititorilor, cititorii au avut șansa să încurajeze autorii care pot schimba perspectiva asupra felului în care sunt relatate evenimentele în România. Cel mai important câștig al competiției însă rămâne promovarea în România a genului de scriitură care în America naște câștigători de Pulitzer.

Juriul Cititorilor a fost compus din 15 profesioniști din diverse domenii, care pun preț realitatea prezentată prin povești bine scrise: Alex Ciucă, Alex Gâlmeanu, Amalia Fodor, Andreea Burlacu, Bogdana Butnar, Bogdan Theodor Olteanu, Cristi China, Corina Vasile, Elena Cîrîc, Mădălina Uceanu, Maria Besnea, Monica Jitariuc, Sintia Radu, Tudor Chirilă și Vlad Stroescu.

În lista partenerilor care susțin Superscrierea Cititorilor se numără: 121.ro, Academia Cațavencu, All Hollow, Casa mea, Decât o Revistă, Esquire, HotNews, Inspire Business, Institute, Manager Express, National Geographic, Realitatea, RFI, România Liberă, România Pozitivă, Sub25, Ziare.com.

Fundația Friends For Friends a început deja pregătirile pentru Premiile Superscrieri, ediția a treia, care va începe la toamnă.

Pentru mai multe detalii despre Superscrierea Cititorilor și Premiile Superscrieri exploraţi http://ffff.ro/superscrieri/.

***

Premiile Superscrieri reprezintă o competiție care promovează jurnalismul narativ și scriitura creativă despre oameni, evenimente și momente reale. Competiția îşi propune ca, în câţiva ani, să capete în România aceeaşi importanţă pe care o au premiile Pulitzer în SUA. Ediția a doua a atras peste 350 de materiale înscrise și premii de peste 2.500 de euro.

#Fundaţia Friends For Friends (FFFF) crede în puterea creativității în sens mai larg, a inovației. Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: Premiile Superscrieri. Non-ficţiuni care schimbă lumea – concurs de scriere creativă și jurnalism narativ, Creative Fitness Studio – program de antrenare și dezvoltare a creativității, expoziţia Ciorne 2.0 – Cum devin ideile realitate?, Biblioteca FFFF – peste 1500 de cărţi utile profesioniștilor implicaţi în industrii creative, Lobul Creativ – emisiune on-line care explorează cariere de succes, și, nu în ultimul rând, evenimentele de la Caffffe Creativa.

 

SUPERSCRIERI 300x250

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează