Umanitara GTC de Paște ajunge în 2017 și la preșcolarii defavorizați din Viperești, Buzău

0

Asociația OvidiuRo se alătură în perioada 7-9 aprilie, caravanei umanitare off-road organizate de clubul GTC MotorSport, în parteneriat cu Asociația Tineri pentru Tineri, și sprijinte de Kaufland.

Vizual umanitara GTC + OvR

Prezența clubului de off-road în județul Buzău a devenit tradiție, acesta fiind al șaselea an consecutiv în care GTC MotorSport și membri ai comunității de off-road din România inițiază acest efort de ajutorare a bătrânilor și a copiilor săraci din zone izolate și marginalizate.

Anul acesta, convoiul umanitar va ajunge – cu alimente și produse de igienă – în peste 20 de sate de pe Valea Buzăului: zona Nehoiu, Gura Teghii, Brăești și Merei. Este vorba despre zone foarte greu accesibile, unde prea puțini oameni mai ajung să treacă pragul caselor sărăcăcioase, fără acces la curent sau apă potabilă, în care bătrânii trăiesc singuri, acoperiți de nevoi.

„Pentru noi este ceva absolut normal să încercăm să ajutăm acei oameni la care nu poate ajunge nimeni. Pasiunea pentru off-road ne duce în zone de care probabil nici n-am ști că există și aflăm povești la care e imposibil să rămânem indiferenți. Mă bucur mult că de șase ani comunitatea off-road face acest gest de solidaritate și reușește să aducă, măcar de Paști și de Crăciun, o mică alinare bătrânilor și copiilor uitați de lume” mărturisește Răzvan Cirap, președintele GTC MotorSport.

La propunerea OvidiuRo, umanitara off-road ajunge anul acesta și la copiii de grădiniță din Viperești – unii dintre cei mai săraci preșcolari întâlniți de membrii asociației vara trecută, în timpul Caravanei de Vară Fiecare Copil în Grădiniță în județul Buzău.

„Copiilor le plac motoarele, sunt curioși și încântați să primească oaspeți, așa că am ținut să ducem Umanitara off-road și la preșcolarii săraci din Viperești. Vara trecută, mulți dintre ei au primit prima lor carte cu ocazia Caravanei de citit interactiv OvidiuRo, iar reacția lor ne-a impresionat. Acum, pe lângă ajutorul material oferit în preajma sărbătorilor, avem ocazia să le vorbim din nou copiilor despre grădiniță, despre cărțile și poveștile care încep acolo, iar părinților lor despre tichetele sociale pentru grădiniță și, mai ales, despre șansa pe care ți-o poate da educația” declară Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.

50 de preșcolari din Viperești vor primi pachetele strânse de membrii clubului GTC MotorSport și partenerii inițiativei caritabile.

Despre OvidiuRo Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil defavorizat din România să beneficieze de educație timpurie de calitate – ca șansă de a-și atinge potențialul – și să devină astfel un membru activ al societății. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil in Gradinita (FCG) al OvidiuRo a determinat Guvernul României să finanțeze componenta de stimulente pentru grădiniță a programului FCG pilot începând cu februarie 2016. Rezultatul: toate familiile care trăiesc sub limita sărăciei pot primi tichete sociale pentru grădiniță în valoare de 50 lei / lună dacă își aduc copiii la grădiniță în fiecare zi.

Mai multe informații despre programul FCG pe www.fiecarecopilingradinita.ro și www.ovid.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează