ULTRA-ALERGĂTOARELE – IOANA MOLNAR DIACONU: „If you believe you can do it, or you believe you cannot, you are right!”

0

Despre ultra-alergatoare II

Episodul 6 – IOANA MOLNAR DIACONU, 32 de ani

Prin anii ’70-’80, ultrarunning-ul cunoaste o popularitate crescuta in randurile atletilor din toata lumea. Apoi, trece printr-o perioada de stagnare pana acum cativa ani cand devine unul dintre sporturile in ascensiune.

Daca ar fi sa vin cu o explicatie, aceasta ar fi ca majoritatea initiatilor sunt atrasi de provocarile pe care le lanseaza acest sport impreuna cu extremele sale. Traim intr-o lume aflata in continua schimbare, in care aceasta face parte din constanta vietii de zi cu zi. Ultrarunning-ul isi rezerva recompensele pentru cei care au radbarea sa lucreze cu obiective pe termen lung si sunt dispusi sa tina pasul cu transformarile prin care vor trece.

Am fost intrebata, de curand, de ce sunt pasionata de ultrarunning, daca nu cumva caut durerea din spatele sau (as zice chiar din esenta sa) si daca e necesara in vreun fel?

Raspunsul meu, deloc vag, nu m-a suprins, desi nu mi-am mai pus intrebari de genul: „Nu stiu daca este necesara. Dar daca ar fi fost sa practic skydiving sau orice alt tip de sport extrem, care sa-mi solicite mintea si sa ma atraga afara, constant, din zona mea de confort, tot in felul acesta, l-as fi explorat. Durerea este inevitabila, atunci cand spiritul de aventura te invinge, cand stii ca nu mai poti sa dai inapoi, deoarece esti manat in permanenta de el.”

Pe parcursul realizarii acestui material, imi pierdusem de cateva ori „sirul gandurilor”, pentru ca aveam sa cunosc experiente extraordinare de initiere in ultrarunning si pe care nu aveam cum sa le redau altfel, decat in felul acesta. Am revenit insa, acolo de unde pornisem si anume din dorinta de a promova practicarea acestui sport, inspirata fiind sa expun cat mai multe astfel de experiente.

Intrebarile au ramas aceleasi. Cum au inceput sa alerge? Ce le-a determinat sa parcurga aceste distante?
Afla din interviurile ultra-alergatoarelor, care au initiat propriul lor drum de autocunoastere prin sport, dar si de doza lor de ambitie, curaj si pasiune.

Adriana Istrate, Diana Amza, Elena Fodor, Florina Florian, Gabriela Nitulescu, Ioana Molnar Diaconu, Liliana-Maria Danci, Liana Buzea, Mihaela Ionela Puiu, Monalisa Puruhunciuc, Maria Rus, Oana Solomon, Oana Serban.

Autor invitat: Ana Baran

IOANA MOLNAR DIACONU, 32 de ani

ioana molnar

Foto: Adrian Citu

Care este cea mai lunga distanta parcursa de tine pana acum?

M-am specializat pe triatlon (sport care implica o succesiune de inot, ciclism si alergare), iar pana acum cea mai lunga distanta este cea de Ironman. Inseamna sa inoti 3.8 km, urmati de 180 km de ciclism si culmineaza cu alergarea unui maraton (42km). Anul acesta (2015) a fost prima data cand m-am incumetat la o astfel de distanta, specialitatea mea pana acum fiind pe Half Ironman (distantele de mai sus injumatatite). De altfel in 2014 am reusit sa ma calific la Campionatul Mondial pentru amatori pe aceasta proba (desfasurat in Mont-Tremblant, Canada), si ramane pana astazi cel mai greu concurs la care am participat!

Partea amuzanta cu Ironman-ul meu a fost ca atunci am avut prima mea alergare pe distanta de maraton. Am facut cursa la Oradea, pe un traseu destul de dificil, si desi nu mi-am indeplinit obiectivul de timp, sunt foarte fericita ca am reusit sa termin concursul, si sa plec acasa cu un titlu de campioana nationala. Raman in continuare hotarata sa alerg si un maraton de sine statator, din pacate, desi mi-am propus sa o fac in toamna asta, nu am putut termina cursa din cauza unei accidentari.

De cand ai inceput sa alergi si cum ai facut trecerea la distante lungi? 

In copilarie am facut atletism, si imi placea foarte mult proba de viteza. Ani de zile am ramas cu impresia ca distantele lungi sunt extrem de plictisitoare. M-am reapucat de alergat in 2011, si abia atunci am descoperit ce calatorie de cunoastere inseamna alergarea de anduranta. Am progresat foarte repede la semi-maraton, si imediat dupa mi-am propus sa alerg un maraton. Insa m-am antrenat prea mult si prea dintr-o data, si am avut o serie de accidentari. Asa am invatat sa o iau mai usor, si sa ii dau corpului timpul necesar sa se adapteze la distanta si viteza. Iar trecerea la triatlon mi-a dat ocazia unui antrenament mai complet, pentru toate grupele musculare, si asta ma ajuta si sa evit accidentarile.

Cum te antrenezi si care este motto-ul tau in viata sportiva? 

Cand fac doar alergare ma antrenez de 4 ori pe saptamana, din care o alergare lunga, si un antrenament dedicat vitezei. Cu triatlonul este un pic mai complex, deoarece sunt 3 sporturi de imbinat si de jonglat cu ele. Iar cand adaugi distanta lunga, devine si o problema de timp. Pentru Ironman am avut 6 luni de pregatiri, am inceput cu 8-9 ore de sport pe saptamana, si am ajuns la 20 in perioada de incarcare maxima. De obicei, fac cate 3 antrenamente pe saptamana la fiecare proba: inot, ciclism si alergare, in total 12 antrenamente.

Motto-ul meu este: „If you believe you can do it, or you believe you cannot, you are right!”

Ce cursa ai planificata pe viitor? 

Am inceput pregatirea pentru un nou Ironman, pe care as vrea sa il fac in prima jumatate a lui 2016. Inca nu m-am hotarat exact care va fi cursa, am de ales intre doua locatii, fiecare cu provocarile ei. Apoi un Half Ironman in vara, si un maraton in toamna.

Autor invitat: Ana Baran

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează