Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Tu pentru ce crezi că e loc în educație?

0

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta lumea în care trăim dacă am sprijini copiii să-și îndeplinească visurile? Cum ar arăta școlile care pregătesc elevii să-și atingă potențialul?

Când am pornit activitatea fundației Seeding Knowledge, în 2016, am vrut să vedem ce se întâmplă când în educație facem loc de inteligență emoțională, inteligența socială, activități culturale și artistice.

Am creat programul de burse educaționale personalizate pe termen lung “Viitor prin Educație”, în care zece copii și familiile lor au beneficiat de sprijin continuu: activități de dezvoltare personală și de grup, pregătire academică, tabere și oportunități de voluntariat. Am dezvoltat contexte de învățare pentru părinți și profesori, cu atenție la nevoile lor.

În paralel, am organizat conferințe pentru aproximativ 400 de profesori din trei comunități din județele Călărași, Galați și Brașov, pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Pentru elevi, am creat proiecte despre orientare timpurie în carieră și combaterea bullyingului, iar în 2020 am și demarat unul dintre ele, pentru 123 de elevi și învățătorii lor din ciclul primar din comunități din județul Călărași și București.

ELOC, educație făcută cu drag

După cinci ani de activitate, ne-am dat seama că educația este locul în care legăturile dintre oameni creează comunități în care creștem împreună. De aceea, Fundația Seeding Knowledge Foundation devine Fundația ELOC. Adică Educație. Legături. Oameni. Comunități.

Credem că în educație e loc de oameni de bine, care își cresc visurile și îi ajută și pe cei din jur să o facă.

Tu pentru ce crezi că ELOC în educație?

Mai multe despre proiectele și rezultatele noastre poți citi în raportul de anul trecut, pe care îl găsești AICI.

Și un VIDEO scurt despre cei cinci ani de activitate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.