Trupe din țară și străinătate, înscrise la concursul Jazz in the Park. Mai sunt 4 zile în care formațiile de jazz se pot înscrie

0

14 trupe de jazz din Marea Britanie, Germania, Israel, Italia și România s-au înscris până acum la concursul Jazz in the Park. Formațiile vor cânta în fața publicului în 29 și 30 iunie, pe scena festivalului care va fi amplasată pe malul Someșului. Trupele participante au șansa de deschide festivalul Jazz in the Park anul viitor, de a câștiga premii în bani sau de a-și înregistra piesele într-un studio profesionist.

Nu există taxă de înscriere, iar toate trupele participante vor fi promovate online și offline indiferent dacă intră în finală sau nu. Valoarea totală a premiilor este de peste 11.000 lei, reprezentând premii în bani sau servicii, iar câștigătoarea concursului va avea șansa să deschidă ediția din 2017 a festivalului.

Concursul Jazz in the Park

„Am avut o abordare diferită a concursului în acest an și se pare că a funcționat. Avem niște trupe foarte bune înscrise, locația de concurs, deși atipică, este foarte atractivă și suntem convinși că vom avea mulți oameni prezenți la cele două zile de concerte. Avem un juriu format din importante personalități ale jazzului românesc, lucru care dă greutate acestui concurs. Așteptăm să vedem ce trupe se mai înscriu în cele 4 zile rămase”, declară Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Înscrierile pentru participarea la concurs se pot face până în 10 iunie prin completarea formularului online disponibil la adresa http://jazzinthepark.ro/ro/concurs/. Se pot înscrie în concurs trupele sau grupurile care sunt formate din cel puțin doi instrumentiști, indiferent de vârstă, experiență sau naționalitate și indiferent de instrumentele la care interpretează.

Din juriul concursului fac parte specialiști în domeniu precum: Aranka Takacs, managerul Concursului Internațional Jazz in the Park, Alex Sipa muzicolog, jurnalist, comentator și promotor de jazz, Florian Lungu, promotor de jazz, Ștefan Vannai, profesor de jazz, conf. univ. dr. Virgil Mihaiu, jazzolog.

Cele 14 trupe de jazz care s-au înscris până acum sunt C.A.L.I. QUARTET (România) HENCES QUARTET (Marea Britanie/România), BorderSplit (România), The Pippi Dimonte (Italia), Munk (România), Funk’e Fetish (România), Bigg Dimm A’Band (România), Hinterberger & Klare (Germania), China Pig (Marea Britanie), Add One (Germania), NIOGI (Israel), The Groovy Bastards (România), Secret Formula (România) și East End Trio (România).

Jazz in the Park este un proiect cultural realizat cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Parteneri principali: BCR, Staropramen. Parteneri: Alexandrion Group Romania, Sensiblu, Colin`s Gastro Pub. Susținători: Daisler Print House, Hola Media, Compexit, Bosch.

Detalii despre concurs găsiți aici: http://jazzinthepark.ro/ro/de-ce-sa-particip/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează