Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Trasee turistice reabilitate in Masivul Făgăraş

0

În perioada 25 iulie – 10 august 2014, Asociaţia Montană Carpaţi a organizat în colaborare cu serviciul Salvamont Victoria şi Asociaţia „SOS Ţara Făgăraşului” o nouă etapă a programului „Voluntar în Carpaţi 2014”, de data aceasta în Munţii Făgăraş. Munca efectivă a constat în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor de pe poteci şi montarea unor stâlpi şi săgeţi indicatoare.

Autor foto Alexandra Enescu 2_water

Au fost remarcate traseele:

–         Valea Sâmbetei – Curmătura Racorelelor [PA]

–         Muchia Drăguşului [PR] (împreună cu traseele de acces PR de mai jos de Cabana V. Sâmbetei şi din dreptul complexului Floarea Reginei; rămâne de finalizat legatura de ieşire din apropiera Mănăstirii)

–         Popasul Vânătorilor – V. Brezcioarei – fosta Cabană Urlea [TA]

–         Popasul Vânătorilor – Colţii Brezei – fosta Cabană Urlea [PR]

–         Popasul Vânătorilor – V. Pojortei – fosta Cabană Urlea [TR] (parţial)

–         fosta Cabană Urlea (Poiana Curmăturii) – Curmătura Calului [PR+TA]

–         Curmătura Calului – intersecţia cu V. Urlei [PR] (către Curm. Zârnei)

  • A fost curăţată de vegetaţie şi arbuşti poteca de pe Racorele în partea inferioara unde trece prin albia pârâului afluent al P. Racorelelor [PA] şi acum poteca este din nou utilizabila.
  • A fost curăţată de jnepenisul care o facea greu de parcurs poteca de pe Dosu Moşuleţii.
  • A fost degajată de copacii cazuţi poteca de pe V. Pojortei în porţiunea de Plaiul Hoţului.
  • Zona din faţa fostei Cabane Urlea a fost curaţată de gunoaie.
  • A fost curaţată de cazăturile rămase în urma defrişării poteca din zona intersecţiei traseelor Colţii Brezei [PA] şi V. Brezcioarei [TA].
  • A fost cautată vechea poteca de sub Trăsnita, distrusă şi anulată de defrişarea şi drumul de TAF din zonă, după care a fost curaţată de cazături şi urmează să fie remarcată.
  • Cu prima ocazie vom curăţa poteca de pe Piatra Caprei (în acest moment inutilizabilă) şi vom finaliza legatura către Muchia Draguşului din apropiera Mănăstirii.

 

Mulţumim voluntarilor şi tuturor celor care au ajutat ca poteci din această parte Făgăraşului să fie mai sigure şi poate mai mult căutate în viitor. Aşteptăm impresii de la cei care vor parcurge traseele proaspăt refăcute.

Autor foto Alexandra Enescu 3_water

Cei care doresc să se alăture acțiunilor „Voluntar În Carpaţi” o pot face în calitate de voluntari la acțiunile pe teren sau în calitate de colaboratori ai echipei de organizare, sponsori, parteneri (logistică, media, parteneri locali). Cei interesați pot primi mai multe informații dacă îşi manifestă intenţia la adresa  asociatie@carpati.org sau prin inscrierea in baza de date la http://asociatie.carpati.org/formular/voluntar-in-carpati/1/.

Pentru alte amănunte,

website: http://asociatie.carpati.org

facebook: https://www.facebook.com/amcarpati

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.