Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Titus Mesaroș prezent pe #docuartPlay

0

Titus Mesaroș prezent pe #docuartPlay

Titus Mesaroș, regizorul cu peste 100 de filme documentare și premii la Edinburgh, Cork și Teheran, este prezent de azi în secțiunea #docuartPlay a platformei docuart.ro.

„Craiova văzută din car”  (1974) și „Scrisoare din Orașul Nou” (1978) sunt realizate de Studioul Cinematografic Sahia Film (fostul Romfilm), documentare cu imagine statică, realizate exclusiv din fotografii alb-negru.

„Craiova văzută din car” are scenariul semnat de Marin Sorescu și este construit pe o serie de fotografii ce spun povestea unui băiat care merge la oraș, cu carul cu boi, să facă o fotografie necesară înscrierii la școală.

După patru ani, Mesaroş va realiza un alt documentar construit tot pe o succesiune de fotografii: „Scrisoare din Oraşul Nou” care are ca personaj principal tot un copil, pe băiatul fascinat de urbanizarea orașului. Acesta îi scrie vărului din capitală ce se întâmplă în comuna lui, Nehoiu.

Filmul socialist, fie el documentar, fie de ficțiune prezenta realități din noua societate. Oamenii cei noi: țărănimea muncitoare, realizările clasei muncitoare erau temele prezente în filmul socialist, fie el documentar, fie de ficțiune, dar și în jurnalele de actualități (produse la Industria Română de filme).

 

#docuartPlay acoperă o nevoie nu doar la nivel de gen cinematografic, ci la nivel de cinema românesc, creând vizibilitate și generând interes pentru a ajuta la dezvoltarea unei industrii culturale importante care în prezent nu este exploatată sufficient, industria documentarului românesc. Momentan, secțiunea numără peste 55 de documentare românești.

 

***

Docuart.ro este o platformă culturală de educație cinematografică, dedicată genului

documentar, în mod special a documentarului românesc, prin conținut preponderent video.

 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.