Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

„Tineri pe înălțimi”. Ediția a șasea a evenimentului internațional „Youth at the top” 2020 se desfășoară în perioada 16 iulie – 30 septembrie

0

„Youth at the top”. Ediția a șasea a evenimentului internațional „Youth at the top” 2020 se desfășoară în perioada 16 iulie – 30 septembrie.

Tematica comună a evenimentului de anul acesta este „Fauna alpină și schimbarea climatică”.

RNP Romsilva – Administrația Parcului Național Piatra Craiului R.A. participă la acest eveniment internațional pentru a cincea oară și a organizat în data de 28.08.2020 o excursie tematică pentru un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Mitropolit Ioan Mețianu” din Zărnești.

Evenimentul educațional „Youth at the top” a fost lansat în 2015 în cadrul proiectului cu același nume, de către Asociația Alparc din Franța. Anul acesta, evenimentul reunește, grupuri de copii din 8 tări și din peste 30 de arii naturale protejate diferite, care urcă pe un vârf de munte și desfășoară activități educaționale bazate pe tematica acestuia.

Administrația Parcului Național Piatra Craiului, a ales anul acesta traseul turistic: Cabana Plaiul Foii – Curmătura Foii – Vârful Tămășelului – Umerii Pietrei Craiului – Refugiul Șpirla – Cabana Plaiul Foii, pentru a-i apropia pe elevi de valorile naturale ale Parcului Național Piatra Craiului și pentru a le dezvolta respectul față de natură.

Așadar, elevii participanți, pe lângă parcurgerea unui traseu turistic pe care nu l-au mai parcurs, au aflat ce specii de faună adăpostesc habitatele alpine din Parcul Național Piatra Craiului și în ce fel a afectat schimbarea climatică anumite suprafețe din aria protejată și nu numai.

Pentru Administrația Parcului Național Piatra Craiului interesul și participarea activă a elevilor reprezintă o bucurie și speranța că informațiile acumulate vor fi aplicate și transmise mai departe.

Evenimentul este coordonat de Asociația ALPARC din Franța și finanțat de Ministerul German de Mediu, Principatul Monaco și Agenția Națională pentru Coeziunea Teritoriilor din Franța.

Mai multe despre activitățile Youth at the top la: https://youth-at-the-top.org/en/
Youth at the Top Event #YAT2020

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.