Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Thy Veils prezintă Next Forever, primul single din noul capitol creativ al formației

0

Prin Next Forever, formația timișoreană invită publicul într-o nouă dimensiune artistică, formulată cu o intenție clară, complet diferită ca esență dar asemănătoare ca și plan de călătorie cu precedenul capitol creativ, Neoradiant.

În contextul explorărilor Thy Veils, Next Forever este bucuria pe care ți-o dă gândul apropierii de casă. Este, compozițional vorbind, un dans pe care îl dobândești din inerție, în mod organic și pe care îl dezvolți în principiile libere ale bucuriei.

Thy Veils este o călătorie în pas cu timpurile și deseori înaintea lor. De peste 20 de ani descoperă, explorează și cartografiază sonor și vizual un întreg multivers. Experiența umană înțeleasă prin artă.

Next Forever este un climat în care muzica devine indice de energie. Individul, în ariditatea cunoașterii, devine atât ochiul care aproape că se închide pentru a-și formula cât mai clar orizontul, cât și zarea din capătul indescifrabil al acestuia. Pentru desăvârșirea experienței, Next Forever aduce, ca și în cazul Neoradiant, o serie de traduceri în diferite forme de limbaj audio-vizual, care să potrivească în ființă toate subînțelesurile acestor noi orizonturi.

Alături de Neoradiant, Next Forever aduce noi intensități ale alceleași lumini.

Spotify: https://open.spotify.com/track/5Yaj5nHsxkmd7oxUjMUXpx 
Apple Music: https://music.apple.com/ro/album/next-forever/1512498460 
YouTube Music: https://www.youtube.com/watch?v=8kLkYh_o5iw 
Bandcamp: https://thyveils.bandcamp.com/track/next-forever

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.