Telefonul Varstnicului a inregistrat peste 30.000 de interactiuni telefonice, initiate de aproape 6.000 de persoane de peste 65 de ani

0

De la lansarea serviciului, în octombrie 2015,

Telefonul Vârstnicului a înregistrat peste 30.000 de interacțiuni telefonice, inițiate de aproape 6.000 de persoane de peste 65 de ani

București, 28 februarie 2019 – Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică națională, gratuită și confidențială dedicată persoanelor de peste 65 ani, a înregistrat peste 30.000 de apeluri, din octombrie 2015, când a fost lansat, până în prezent. Telefonul Vârstnicului, acreditat ca serviciu care oferă consiliere socială, este un proiect al Fundației Principesa Margareta a României, finanțat de Fundația Vodafone România, prin programul Connecting for Good, cu fonduri totale alocate de peste 600.000 de lei.

Din analiza celor 30.000 de interacțiuni telefonice, inițiate de aproape 6.000 de persoane, reiese că 45% dintre vârstnicii care apelează la acest serviciu locuiesc singuri. Mai mult de 70% dintre apeluri vin de la persoane din mediul urban, din toate regiunile țării. Din punct de vedere al suportului solicitat, 47% dintre apelați au cerut diverse informații utile, iar 35% au fost interesați de servicii de îngrijire la domiciliu sau de sprijin emoțional și socializare. Consilierii sociali care lucrează pentru acest serviciu le oferă apelanților sfaturi practice, îndrumare către instituții specializate din comunitatea lor sau soluții pentru a suporta mai ușor singurătatea. Una dintre concluziile interacțiunilor cu persoanele de peste 65 de ani este că actorii principali care limitează accesul acestora la informație sunt izolarea și discriminarea socială, migrația accentuată a familiilor tinere și dificultățile de adaptare la mijloacele moderne de comunicare.

Dintre cei care folosesc în mod frecvent Telefonul Vârstnicului, peste 500 de persoane au avut nevoie de socializare și au apelat la Serviciul de Reapelare Săptămânală, operat de 50 de voluntari specializați. Un alt serviciu complementar este TeleClubul Seniorilor, dedicat celor care nu au posibilitatea să participe la un club al seniorilor în comunitatea locală, fie pentru că acesta nu există, fie pentru că ei nu se pot deplasa. Prin TeleClubul Seniorilor, aceștia pot să se conecteze și să discute cu alți vârstnici.

Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00. Linia poate fi accesată și de persoanele care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă în care se află o persoană în vârstă.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, populația vârstnică a României este reprezentată astăzi de 3,6 milioane de persoane, iar ritmul îmbătrânirii populației plasează țara noastră pe locul doi în topul european.

Telefonul Vârstnicului a fost desemnat cel mai bun proiect de Servicii de Asistență Socială din România și a obținut Premiul pentru Originalitate la Gala Societății Civile.

Fundația Principesa Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România și contribuie la dezvoltarea societății civile, cu programe sociale și educaționale care vin în sprijinul oamenilor. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundația Principesa Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fpmr.ro și www.telefonulvarstnicului.ro

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.132 de programe derulate de 730 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut aproape 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 30 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.