Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

TEDxConstanta 2019 – Breaking the Pattern

0

CONSTANȚA – TEDxConstanța revine pe 5 octombrie 2019 cu o nouă ediție, alături de 10 speakeri de excepție și peste 100 de entuziaști, ce vor schimba idei despre cum se pot sparge tiparele societății de astăzi. Evenimentul va avea loc la Zenith Conference & Spa Hotel, în stațiunea Mamaia, și va aduce în prim-plan personalități marcante care vor trata subiecte dintre cele mai diverse, precum inovația, performanța, educația și divertismentul – toate în contextul curent.


În ediția din 2019, organizatorii TEDxConstanța propun susținerea și respectarea inițiativelor individuale, crearea de punți între generații, cu focus pe incluziune și răspunzând la cele mai fervente întrebări.

În 2019 la a IV-a Ediție a TEDxConstanța propunem un concept foarte actual și important: Breaking the Pattern. Într-o lume în care tiparele / obiceiurile ne ajută să putem funcționa în viața personală și profesională observăm că avem nevoie să renunțăm, să întrerupem sau chiar să eliminăm o parte dintre acestea. Fiecare dintre noi putem accepta această provocare de a întrerupe, a rupe un tipar, un obicei. Rezultatele pot fi uluitoare. Vă așteptăm în 5 octombrie să aflăm împreună cum vorbitorii invitați pe scena cu ”covor roșu” ne vor duce în această călătorie a întreruperii tiparelor!„ – mărturisește Cornel Marcu, deținătorul licenței de organizare a evenimentului TEDx în Constanța.

Într-un context în care cyberbullying-ul și știrile false au devenit norme, în care oamenii au o tendința naturală spre singurătate, este timpul să ne oprim din învârtit în cerc și să spargem tiparele cu care suntem obișnuiți, sprijinindu-ne reciproc pentru a ne asigura securitate și libertatea individuală. Într-un cadru în care sistemele de învățământ au zeci de ani fără relevanță, exodul populatiei active este la cel mai înalt nivel, iar spitalele sunt construite de ONG-uri în loc de guverne, este timpul să găsim soluții. Este timpul să ne schimbăm gândurile și să proiectăm sisteme pertinente și inclusive care să funcționeze pentru noi toți – sisteme care încurajează performanța în interiorul lor, nu în afara lor.

În circumstanțe care ne deosebesc, construirea de poduri educationale devine o necesitate pentru a acoperi unele dintre cele mai provocatoare lacune. În acest sens, pe covorul roșu vin să ne provoace și să ne inspire: Iana Matei, fondatoare “Reaching Out Romania”, ONG specializat pe incluziunea victimelor traficului uman, Laurentiu Ungureanu, jurnalist Recorder.ro, Marian Raduna, activist și fondator al inițiativei “Fără chiștoace”, Vlad Grigore, co-fondator Black Sea Rowing, Antonio Eram, antreprenor și fondator NetopiaPayments, Alex Huditan, antreprenor și investitor, Tudor-Tim Ionescu, scriitor și trainer.

Pentru mai multe informatii despre eveniment, de la cum puteti deveni voluntari, la cum puteți susține evenimentul, vă rugăm accesați www.tedxconstanta.ro, sau pe social media, Facebook (https://www.facebook.com/TEDxConstanta/) / Instagram (https://www.instagram.com/tedxconstanta/).

Un eveniment susținut de: AYG România, Leadership Today, Mind Evolution, VIVO! Constanța, Auchan VIVO!, ORS Creative Learning, MONfilms Videography, Mauer Residence, Banca Transilvania, merglamare.ro, C&A, Coca Cola, Cora, Magnolia, KISS FM, Starbucks, Zenith Conference & Spa Hotel, JCI Constanța, Miss Baker, Maia Bakery, Take 5 Coffee, Museum of Senses Constanta, CTnews.ro, constantadeazi.ro, RomâniaPozitivă.ro, IQads.ro, SMARK.ro, infosud-est.ro.


Conferința TED oferă sabloanele generale pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale, precum și TEDxConstanța sunt organizate independent.

 

Despre TEDx

Un eveniment TEDx este o întâlnire locală unde se alternează discursuri live și clipuri înregistrate la conferințele TED. Evenimentele TEDx sunt planificate și coordonate independent, pe conceptul de la comunitate la comunitate. Fiecare eveniment este dezvoltat independent, fiind unic la nivel de conținut și design, dar totodată, cu caracteristici comune. Un eveniment TEDx este organizat de voluntari din comunitatea locala și, ca orice alt eveniment TED, nu conține nicio urmă de agendă comercială, religioasă sau politică. Scopul evenimentului este să reprezinte o scânteie pentru conversații, conectare și comunitate. Toate evenimentele TEDx prezintă probleme variate și o diversitate de voci din mai multe discipline. Până la urmă, unde este distracția fără puțină diversitate? Mai multe detalii despre TEDx aici.

Despre TED

TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. TED în sine se distinge de alte conferințe. Este vorba despre discursuri de 18 minute, sau mai puțin, ce abordează cu pasiune unele dintre cele mai inovative idei de pe planetă. Speakerii TED și TEDx abordează cele mai dure întrebări ale umanității, încercând să răspundă cu inovație, spirit întreprinzător și optimism. TED este o suită de discursuri scurte, pregătite cu atenție, demonstrații și performanțe ce concentrează o idee și o gamă largă de subiecte pentru a promova învățarea, inspirația și curiozitatea spre a provoca o serie de conversații care contează cu adevărat. TED este o serie de conferințe globale inițiată în Statele Unite în 1984, organizate pentru a răspândi ideile ce merită promovate. Mai multe despre misiunea TED aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.