Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Teatrul Cadourilor dăruite din Vină – o serie de piese de teatru experimental împotriva violenței domestice

0

Cheil | Centrade și Asociația ANAIS lansează Teatrul Cadourilor dăruite din Vină

o serie de piese de teatru experimental împotriva violenței domestice.

La un an de zile de la răspândirea virusului Covid-19, într-o lume acaparată de pandemie, asistăm la o creștere alarmantă a cazurilor de violență domestică, cu consecințe grave asupra siguranței și, de multe ori, vieții femeilor și a celorlalți membri ai familiei. Izolarea la domiciliu, limitarea contactului cu familia și prietenii, munca de acasă și închiderea școlilor au „încarcerat” victimele alături de agresori.

Eliberarea acestora din relațiile toxice este cu atât mai dificilă cu cât abuzatorii sunt de cele mai multe ori persoane apropiate, cu care victima are o relație de durată, și care se folosesc de promisiuni deșarte și cadouri de împăcare pentru a le manipula încrederea rezultând un cerc vicios de neraportare a agresiunii urmată de recidiva agresorului.

Dupa trei ani de colaborare, Cheil | Centrade și ANAIS și-au propus în această nouă campanie să determine femeile să conștientizeze atunci când sunt într-o relație nocivă, să ceară ajutor până nu este prea târziu, fără să se mai lase amăgite de gesturi false de regret ce nu fac decât să perpetueze agresiunea fizică și mentală.

Astfel s-a născut Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină – un proiect prin care arta devine un instrument în conștientizarea abuzului. Folosind chiar jucăriile ce au aparținut unor victime reale, am creat un teatru de păpuși experimental cu 8 mini-spectacole, fiecare piesă înfățișând cazuri din viața unor femei afectate de violența domestică. Poveștile prezentate dezvăluie efectele dăunătoare ale „cadourilor din vină” și felul în care, folosindu-se de ele, agresorii adâncesc drama victimelor. Spectacolele sunt disponibile pe daruitdinvina.ro, publicul fiind invitat să contribuie cu o donație la vizionarea acestora. Sumele sunt destinate finanțării proiectelor ANAIS ce vin în sprijinul victimelor.

Carmen Nemeș, președinta ANAIS, punctează: „Luna martie este luna cadourilor, si am dori ca orice cadou să aibă aceeași semnificație pozitivă pentru toate femeile. Am dori ca femeile care trec pragul asociației noastre să înțeleagă faptul că ele merită doar cadouri dăruite din iubire și respect. Să știe că nu sunt singure, că pot fi protejate și că cel mai prețios cadou pe care și-l pot face este să se elibereze dintr-o relație toxică. Violența nu poate fi niciodată justificată, iar tăcerea lor nu ar trebui să poată fi cumpărată cu un cadou.”

Pe parcursul colaborării noastre, echipele Cheil | Centrade și ANAIS au lucrat îndeaproape pentru a educa publicul cu privire la pericolele generate de violența în familie și nevoia unor soluții care să contribuie la diminuarea acestui fenomen îngrijorător.

Este un proiect de suflet în care s-au implicat parteneri extraordinari, scenariști, regizori, păpușari, actori de renume, coregrafi, dansatori, scenografi, cărora le mulțumim și cu această ocazie. În aceste vremuri complicate în care oamenii din teatru suferă, în care publicul iubitor de teatru este privat de arta pe care o adoră, sperăm că acest proiect de content experimental va aduce o rază de lumină. Mai ales că totul este pentru cea mai nobilă dintre cauze – ajutorarea victimelor tăcute ale violenței.” mărturisește Roxana Niță, Group Creative Director Cheil | Centrade.

La Cheil | Centrade credem cu tărie în principiul Doing Good With Data. De aceea, suntem alături pro bono de organizații ambițioase și inimoase precum Asociația ANAIS și căutăm soluții inovative de storytelling pentru a le ajuta. Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină, este primul proiect de teatru experimental ce vizează lupta împotriva violenței domestice, într-un context aparte în care teatrul însăși este o victimă a pandemiei. Avem încredere că efortul echipei și partenerilor noștri nu va trece neobservat și că va inspira cât mai mulți oameni să contribuie cu o donație în schimbul vizionării acestei serii plină de emoție.” completează Mihai Gongu, Executive Creative Director Cheil | Centrade

Parteneriatul nostru a început acum trei ani prin proiectul „Voci Netăcute”, filmul realizat în această campanie fiind nominalizat pe lista scurtă în cadrul Festivalului de Film de la Cannes (2019), câștigând multiple premii la festivaluri de comunicare locale și internaționale printre care prestigioasele D&AD și London International Awards. #IzoleazaViolența a fost cea de-a doua campanie dezvoltată împreună, lansată în contextul distanțării sociale, unde, prin intermediul platformei www.izoleazaviolenta.ro am oferit informații utile și consultanță de la colaboratorii de specialitate ai asociației.

Întreaga campanie a fost realizată prin efortul pro bono al echipei formate din:

Cheil | Centrade

Executive Creative Director: Mihai Gongu

Group Creative Director: Roxana Niță

Copywriter: Alexandru Iliescu, Ionuț Iordache

Art Director: Ana-Ramona Tanasă

Client Service Director: Carmen Miruță

Account Director: Maria Trepcea

Senior Account Manager: Ana Maria Rădulescu

AV Director: Monica Garbur

Social Media Manager: Veronica Bratu

PR Specialists: Melania Răduțoiu, Ana Maria Gavrilă

Digital Project Manager: Cosmin Slăbescu, Mihai Tatu

Developers: Alexandru Cancel, Francisc Lorinczi

Lightwave Theatre Company

Petru Stratulat – Actor mânuitor păpuși & editare audio

Cristina-Andreea Ion – Coordonator mânuitor păpuși

Oana Mihaela Cercel – Actor mânuitor păpuși

Les Ateliers Nomad (scenografie, animație, postproducție, co-regie artistică)

Alex Petroșanu – Creative Director

Cezar Șomîtcă – 3d Animator / Compositing

Horia Teodor – 2d Animator/ Editor / Compositing

Radu Nechit – Editor – Shooting Coordinator

Ana Cohut – 2d Animator / Illustrator

Robert Erdös – 2d Animator

Matei Derșidan – Team Coordinator

DOP & fotograf

Adi Bulboacă

Mike’s School of Dance

Dansatori: Răzvan Rotaru, Corina Platon

Actori

Victor Rebengiuc – voce Ursulet

Mihai Gruia Sandu – voce Elefant

Dana Tapalaga – voce Girafa

Medeea Marinescu – voce Caracatita

Gabriela Bobeș – voce Albinuta

Isabela Neamțu – voce Pisica

Radu Bânzaru – voce Maimuta

Marius Săvescu – voce Zebra

Chainsaw Europe

Hasan Nasser/ Andrei Vasilache – Editare sunet si masterizare

Mircea Lacatus/ Smaranda Dacian – Editori video

Oana Manea/Raluca Iutes – Coordonatori postproducție

Muzica: Sonic Arts Music


Asociația ANAIS

Președinte: Carmen Nemeș

Director Executiv: Mihaela Mangu

Psihoterapeut: Adela Szenteș

Despre Asociația ANAIS:

ANAIS este o asociație umanitară având ca principală misiune apărarea drepturilor celor care nu se pot apăra singuri: femei, copii, dar și familii nevoiașe și alte categorii defavorizate. Membru al WAVE (Women Against Violence Europe), ANAIS oferă consiliere psihologică, asistență juridică, sprijin material și moral, acțiuni și politici publice dezvoltate în parteneriat cu autoritățile și campanii de conștientizare și informare. https://www.asociatia-anais.ro/

Despre Cheil | Centrade:

Cheil | Centrade este una dintre cele mai mari companii de comunicare integrată din România si servește drept hub regional pentru rețeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei (10 piete) coordonând strategie de comunicare și creație pentru Samsung. Din portofoliul Cheil | Centrade mai fac parte ENGIE Romania, Raiffeisen Bank, Dr. Oetker, Mondelez, KTI, Point Pickup, Asociația ANAIS și United Way. Din 2018, Cheil Centrade București a lansat și divizia DIA un centru unic de servicii de data intelligence care deservește mai multe piețe din Europa. Cheil | Centrade este singura agenție românească premiată la cea mai recentă ediție London International Awards și de asemenea, singura care a avut doi membri în juriul celei mai recente ediții Euro Effie Awards. Centrade este parte a holdingului international Centrade USA – cu operațiuni in Bucuresti, Houston și Zagreb, alaturi de Chainsaw Europe, Kubis Interactive și Epidemic Worldwide: http://www.centrade-cheil.com/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.