Într-o vreme, mă enervam incredibil când cineva întârzia, mai ales neanunţat. După ce, într-un final, persoana în cauză apărea, îmi manifestam iritarea în modul cel mai… sincer. Mi-am dat seama, în timp, că deşi eu mă consumam şi eram prost dispusă pentru tot restul zilei, oamenii întârziau oricum. Plus că nu ştiu de ce, dar am senzaţia că izbucnirile mele nu făceau decât să încurajeze lipsa de punctualitate… Aşa că am luat măsuri.
A întârzia mi se pare în continuare o lipsă de respect. Dar s-a schimbat ceva: nu mă mai enervez dacă cineva întârzie şi îmi păstrez calmul. Nu, nu m-am transformat într-un călugăr zen :P, nici nu intenţionez; desigur că mai am momente în care mă manifest nu tocmai prietenos, însă per total am o reacţie mai relaxată faţă de atitudinile care altă dată mă făceau să-mi ies din pepeni. Şi mi-am dat seama că mă simt mai bine aşa.
De multe ori, furia este declanşată de pierderea controlului. Atunci când atitudinea celorlalţi oameni nu coincide cu aşteptările noastre, parcă se dezlănţuie un uragan.
Ne manifestăm iritarea şi le cerem direct socoteală sau închidem enervarea în noi, lăsând-o să ne macine, în timp ce afişăm o faţă acră. Sună cunoscut? Am încercat ambele variante şi am ajuns la concluzia că sunt la fel de ineficiente.
Uneori am senzaţia că fiecare cărăm după noi un „Pat al lui Procust” în care îi trântim automat pe oamenii de lângă noi. Dacă persoana în cauză nu se potriveşte la fix aşteptărilor noastre, ne enervăm şi îi catalogăm ca insensibili, egoişti sau lipsiţi de empatie. Prietena cea mai bună nu vrea să meargă cu tine la concert, partenerul de viaţă se strâmbă la destinaţia de vacanţă pe care o propui sau şeful nu-ţi apreciază munca.
Indiferent cât de precauţi suntem, întotdeauna vor apărea situaţii enervante pe care nu le putem controla. Nu poţi să-i împiedici pe cei din jur să se manifeste aşa cum simt şi să-i determini să se alinieze dorinţelor tale, iar tacticile de manipulare nu dau întotdeauna rezultate.
Care e soluţia ca să nu te mai enervezi?
If you don’t like something, change it. If you can’t change it, change the way you think about it. – Mary Engelbreit
Nu putem să schimbăm atitudinea oamenilor, dar putem schimba modul în care ne raportăm la acea atitudine. În loc să ne lăsăm afectaţi de gesturile sau cuvintele celor de lângă noi, putem alege să ne schimbăm perspectiva. Şi nu, nu e chiar atât de greu precum pare, deşi cere răbdare şi exerciţiu. Câteva gânduri care pentru mine au funcţionat:
- Aminteşte-ţi că avem dreptul să fim diferiţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de inteligenţi, pricepuţi etc. Am trecut prin experienţe diferite şi uneori ne manifestăm diferit. Şi e ok.
- Fiecare are „piticii” lui. Orice om se confruntă cu propriii demoni, pe care poate nu-i cunoşti.
- Acceptă ceea ce spune şi simte persoana de lângă tine. Nu trebuie să fii de acord, ci ia-o ca atare şi înţelege că există şi puncte de vedere distincte de alte tale.
- Spune ce simţi. Se zice că lumea ar fi mai fericită dacă am vorbi unii cu alţii şi nu unii despre alţii. În loc să te plângi altora de cât de supărat sau dezamăgit eşti, vorbeşte cu persoana în cauză când eşti calm.
- Concentrează-te pe ceea ce te apropie de persoana respectivă, nu pe ceea ce te deranjează la ea.
- Enervarea îţi dăunează în primul rând ţie şi de-abia apoi „ţintei” tale. Chiar merită să-ţi faci rău?
Probabil că n-o să-ţi iasă din prima. Însă dacă urmezi ideile simple de mai sus, cu timpul îţi vei dezvolta automat abilitatea de a te manifesta cu calm în loc să explodezi de furie.
