STUDIU Smart Education: Ce cursuri extrașcolare ar alege părinții pentru copiii lor și de ce

0

Un studiu realizat de Smart Education, centru de ateliere de parenting și dezvoltare personală pentru copii, relevă opinia părinților din România cu privire la programele educative extrașcolare și la cursurile pentru dezvoltarea personală a copiiilor. Astfel, concluziile ne arată că:

1. Toți părinții (în procent de 100%) consideră că programele educative extrașcolare sunt importante pentru dezvoltarea copilului.

2. Părinții ar alege pentru copiii lor următoarele cursuri extrașcolare:

Limbi străine, în cel mai ridicat procent (43% dintre părinți), Dezvoltare personală, comunicare, public speaking (42%), Arte (34%).
Cea mai întâlnită combinație de cursuri este aceasta: Dezvoltare personală și limbi străine, votată în procent de 19,8% de către părinți.

3. Cele mai importante criterii ale părinților pentru alegerea activităților extrașcolare pentru copil sunt:

– preferințele copilului; este cel mai important criteriu pentru părinți, criteriu ce a primit un procent de 73%;
– dezvoltarea anumitor abilități, votat în procent de 59% de către părinți;
– metoda de predare a fost considerată importantă într-un procent de 52%.

Mai puțin importante pentru părinți sunt recomandările altor părinți cu privire la anumite cursuri. Doar 6% dintre ei au considerat acest criteriu foarte important și doar 32% dintre ei, important.

4. La întrebarea câți bani sunteți dispuși să cheltuiți lunar pentru activități extrașcolare și ateliere de dezvoltare personală pentru copil, părinții au răspuns următoarele:

26% sunt dispuși să cheltuiască peste 500 lei/ lună (cel mai mare procent înregistrat). Așadar, cei mai mulți dintre părinți sunt dispuși să cheltuiască peste 100 de euro lunar pentru cursuri care dezvoltă abilitățile copiilor, în afara cadrului școlar.

Celelalte procente înregistrate:
21% – sunt dispuși să cheltuiască maxim 300 lei
19% – sunt dispuși să cheltuiască maxim 500 lei
17% – sunt dispuși să cheltuiască maxim 400 lei,
17% – sunt dispuși să cheltuiască maxim 200 lei

5. La întrebarea ce abilități ați observat că și-a dezvoltat copilul dumneavoastră în urma unui curs extrașcolar, părinții au răspuns, în ordinea importanței:

încredere în sine, autocunoaștere, atenția, capacitatea de concentrare, competitivitatea, răbdare, disciplină, ambiție.

Foto3_Corina Tanasiciuc

“Acest studiu aduce informații foarte valoroase cu privire modul în care părinții tineri percep educația copiilor lor, acea educație suplimentară, în afara cadrului clasic de învățământ. În primul rând, este grozav să aflăm că absolut toți părinții chestionați consideră foarte importante cursurile și atelierele extrașcolare pentru dezvoltarea copilului. Mai mult, sunt dispuși să investească un buget semnificativ pentru asta. Părinții înțeleg cât de importantă este pentru cei mici învățarea prin joc, precum și dezvoltarea încrederii în sine a copilului, alături de latura sa creativă.“, spune Corina Tanasiciuc, fondator Smart Education.

* Studiul a fost realizat în perioada octombrie – decembrie 2015, pe un eșantion de 200 de persoane, părinți cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani. Cea mai mare pondere o au părinții cu vârsta între 30 și 40 de ani, majoritatea femei. Datele au fost obținute prin intermediul unui chestionar online distribuit prin e-mail și social media.

# # #

Smart Education organizează ateliere pentru dezvoltarea personală a copiilor – comunicare, artă teatrală, pictură, educație financiară, antreprenoriat, șah, cursuri de limba engleză și limba germană.

Echipa Smart Education este formată din traineri tineri, profesioniști, care încurajează crearea unei atmosfere permisive și relaxante, pentru a facilita spontaneitatea, libertatea de exprimare și mai ales accesarea resurselor creative ale copiilor. Cei mici învață să relaționeze eficient într-un grup, să își depășească emoțiile, devenind mai încrezători și descoperindu-și talentele.

Pentru detalii suplimentare despre atelierele Smart Education, programul before și after school, atelierele gratuite sau taberele, accesați site-ul și pagina de Facebook.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează