STUDIU: Nevoile și așteptările societății civile din România

0

Potrivit unui sondaj de opinie realizat în rândul ONG-urilor din România, cele mai importante domenii în care este necesară implicarea companiilor sunt educația, sănătatea și antreprenoriatul social;

Cea mai importantă sursă de venit a ONG-urilor o reprezintă în continuare sprijinul financiar din partea companiilor, urmat de fonduri europene și sumele privind redirecționarea a 2% din impozitul pe venit;

În același timp, o altă nevoie importantă a sectorului non-guvernamental este aceea de voluntari cu expertiză în anumite domenii;

Infografic_Societatea civilă din România-nevoi și așteptări

Potrivit studiului ”Societatea civilă – nevoi și asteptări”, realizat de Cult Market Research cu ajutorul reprezentanților sectorului nonguvernamental din țară, cele mai importante probleme cu care România se confruntă în prezent sunt fie de ordin social (sărăcia și incluziunea socială a grupurilor defavorizate), ordin economic (șomajul, venituri reduse și lipsa de sprijin a IMM-urilor), dar și în domeniile educației și sănătății.

Conform sondajului de opinie, principalul domeniu în care companiile din România ar trebui să se implice este educația (93%). Pe lângă acest domeniu, 89% dintre reprezentanții societății civile consideră că sănătatea ar trebui să fie un alt domeniu prioritar pentru companiile românești, în timp ce 83% consideră că inițiativele de antreprenoriat social trebuie sprijinite și încurajate.

Potrivit reprezentanţilor ONG-urilor participante la studiu, 67% consideră că OMV Petrom este cea mai implicată companie în susţinerea şi dezvoltarea de proiecte pentru educaţie, urmată de Vodafone (23%) și ING Bank (17%).

La publicarea acestui rezultat, Mona Nicolici, Manager al Departamentului de Sustenabilitate din cadrul OMV Petrom a declarat:

”Rezultatele studiului sunt foarte importante pentru noi, pentru că reprezintă o confirmare a efortului companiei noastre în susținerea educației din România, prin programe precum Școala și Tabăra din Țara lui Andrei, Olimpicii Petrom, programe de educație antreprenorială sau de prevenire a abandonului școlar. Educația este cel mai important domeniu pentru o țară și tocmai de aceea OMV Petrom va rămâne un partener de încredere al Educației din România.”.

De asemenea, OMV Petrom a fost nominalizată, pentru al 4-lea an consecutiv, ca fiind cea mai implicată companie în susținerea ONG-urilor din România (73%), urmată de companiile Vodafone (34%) și Raiffeisen (14%). Cel mai recent program prin care OMV Petrom a susținut societatea civilă, a fost Campania internă 2%, în urma căreia peste 230 de ONG-uri au fost sprijinte de către mai mult de 2.100 de angajați care au completat formularele de redirecționare a impozitului lor pe venit.

Pe lângă nevoia de sprijin financiar, majoritatea ONG-urilor au recunoscut și nevoia de voluntariat bazat pe abilități – implicarea voluntară a persoanelor cu expertiză în anumite domenii precum comunicare și promovare, marketing, domeniul juridic, leadership, IT&C, management de proiect sau limbi străine.

Studiul ”Societatea civilă – nevoi și așteptări” a fost realizat de Cult Market Research pe un eșantion reprezentativ de 100 de organizații non-guvernamentale in perioada aprilie – mai 2015.

Infografic_cut 2_Societatea civilă din România-nevoi și așteptări

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 66 milioane bep în 2014. La finalul lui 2014, Grupul avea o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi opera o centrala electrica de înalta eficienta de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la peste 11 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 4,5%.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează