STUDIU CSR: Procentul companiilor care spun că au o strategie de CSR a crescut cu 10%

0

Procentul companiilor care spun că au o strategie de CSR a crescut cu 10% comparativ cu anul trecut, de la 76% la 86% anul acesta.

Bugetele de CSR cu valori cuprinse între 50.000 si 100.000 euro au crescut cu 17%.

Seminar CSRmedia.ro 2017

Companiile care derulează proiecte de CSR au înregistrat o creștere de 17% a bugetelor cu valori cuprinse între 50.000 si 100.000 euro, în timp ce bugetele cuprinse între 10.0000-50.000 euro înregistrează o scădere de 12%, se arată în cea de-a cincea ediție a studiului Dinamica și perspectiva domeniului de CSR din România, realizat de CSRMedia.ro și Valoria Business Solutions.

În același timp, 35% dintre companiile respondente spun că bugetul de CSR a stagnat în anul 2017. Este de menționat că 42% dintre companii spun că bugetul lor de CSR are ca principală sursă alocările deductibile, în timp ce 46% dintre companii folosesc pentru finanțarea proiectelor de CSR alocări nedeductibile din bugetul companiei.

Totodată, procentul companiilor care spun că au o strategie de CSR a crescut cu 10% comparativ cu anul trecut, de la 76% la 86% anul acesta.

 „Rezultatele studiului aduc o nouă perspectivă asupra domeniului responsabilității sociale corporative din România. De la an la an vedem tot mai multe proiecte cu impact la nivelul comunităților și, mai ales, tot mai multe companii și oameni care se implică. Mă bucur să văd o colaborare între companii atunci când este vorba despre proiecte. Atunci când ne unim resursele, rezultatele sunt mult mai bune”, a declarat Lăcrămioara Botezatu, Project Manager al CSRMedia.ro.

“Studiul Dinamica și perspectiva domeniului de CSR din România ne arată, cum au evoluat companiile de la derularea proiectelor de CSR cu bugete mici și preponderent locale la cele cu acoperire națională și bugete în creștere, de la cvasi-inexistența raportarii de CSR la adoptarea standardelor de raportare internaționale. Astfel, studiul relevă evoluția responsabilității sociale corporative în mediul de business local și contribuie la profesionalizarea acestuia”, spune Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions.

În ceea ce privește impactul proiectelor de CSR, 35% dintre companii folosesc sisteme de evaluare proprii. Per total, față de anul trecut, numărul companiilor care urmăresc impactul CSR crește cu 18%. Raportarea în conformitate cu standardele internaționale înregistrează o creștere de 10%, cea după sisteme de evaluare proprii crește cu 5%, iar cea bazată pe evaluări oferite de parteneri cu 3%, comparativ cu anul precedent.

De asemenea, procentajul companiilor care spun că au un proces intern / extern pentru identificarea temelor relevante pentru companie în domeniul CSR și îl implementează este în creștere cu 14% comparativ cu anul precedent. Acest lucru denotă deja o anumită maturizare a abordării domeniului CSR de către companii.

Față de anul trecut, rezultatele cercetării de anul acesta consemnează și un ușor transfer de focus între categoriile aflate pe primele locuri, de la strategia sustenabilă de business (-5pp) la etică în afaceri (+6pp). Totuși componența categoriilor din top trei rămâne neschimbată și în acest an.

Totodată, deși sunt mai puține companii care spun că se implică în CSR deoarece aceste acțiuni le aduc recunoaștere și vizibilitate, în egală măsură sunt mai puține și cele care spun că responsabilitatea socială corporativă face parte din strategia lor de sustenabilitate

Studiul, singurul de acest fel realizat cinci ani la rand, analizeaza si exploreaza perceptiile executivilor si ale specialistilor CSR  in legatura cu proiectele initiate si derulate in domeniul responsabilitatii corporative in anul 2016 si perspectivele din perioada urmatoare.

Studiul complet poate fi găsit pe site-urile Valoria.ro și CSRmedia.ro

Despre studiu

Rezultatele studiului se bazează pe un chestionar alcătuit din 40 de întrebări  administrat online în perioada 11.05.2017–3.06 2017. La chestionar au răspuns companii ce activează în 16 industrii. 14% dintre respondenți au funcția de CEO/Președinte/Membru al Consiliului de Administrație, 40% au funcția de Specialist Marketing PR/Comunicare, iar 36% Specialist CSR.

40% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 18% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR , 22% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 11% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 9% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează