Studentul Anului premiază pentru a X-a oară excelenţa în mediul universitar

0

Cu scopul de a răsplăti cei mai buni studenți din țară pentru performanțele și cunoștințele lor în cinci domenii reprezentative, cea de-a X-a ediție a Galei Premiilor Studentul Anului se va desfășura anul acesta la sala ArCuB din București, pe 28 mai.

Arhitectură, Drept, Jurnalism și Comunicare, Economie și Medicină sunt categoriile la care 25 de tineri aspiră să câștige distincția de Studentul Anului 2013 și premiul cel mare, în valoare de 1500 de euro. Finaliștii intrați în cursă au fost aleși în urma unei competiții organizate la nivel național de Studentul Anului, proiect de tradiție al asociației studențești Voluntari pentru Idei și Proiecte.

sigla studentul anuluiDorindu-și să le recunoască meritele și să îi încurajeze pe studenții de elită să aibă încredere în aptitudinile lor, demonstrându-le că pot fi cei mai buni, proiectul se adresează studenților care au inițiativă și se dedică studiului din pasiune și convingere.

Pentru a intra în competiție, participanții au trebuit să rezolve o temă de concurs specifică, propusă de către Westfourth Architecture, Architect Service si West Group Arhitecture (Arhitectură), KPMG (Drept), Capital Partners si Codecs (Economie), Starcom (Jurnalism și Comunicare), Actavis și Sindan Pharma (Medicină), temă care i-a provocat să îmbine creativitatea cu informațiile acumulate de-a lungul anilor în domeniul respectiv. Juriul format din specialiști și profesori universitari a ales cele mai bune lucrări, câștigătorii urmând a fi anunțați în cadrul evenimentului formal de încheiere a concursului. Premiile câştigătorilor pe fiecare categorie vor fi înmânate de reprezentați ai partenerilor oficiali, într-un cadru elegant.

Gala de Premiere îi va aduna pe cei mai buni studenți împreună cu profesioniștii și liderii de opinie ai domeniilor pe care le studiază și în care doresc să-și dezvolte o carieră de succes. Printre cei prezenți se vor afla Niels Schnecker și Raed Arafat, făcând parte din juriul competiției, iar evenimentul va fi prezentat de Sanda Nicola.

Pe lângă decernarea premiilor speciale acordate de cei care susțin proiectul, invitații se vor bucura de numeroase surprize și momente muzicale, care vor transforma Gala într-un spectacol al excelenței. De asemenea, întregul eveniment va putea fi urmărit prin livestreaming la adresa http://www.facebook.com/StudentulAnului.VIP.

Cu 3 zile înainte de premiere, nominalizații celor 5 categorii sunt așteptați în București, pentru a lua parte la o serie de traininguri special construite pentru ei pe diverse teme cum ar fi “Leadership” sau “Personal Branding”. Aceste training-uri sunt susținute și organizate cu sprijinul companiei PETROM, partener al proiectului „Studentul Anului”. Pe parcursul acestor zile, participanții vor avea ocazia să formeze o comunitate a celor mai buni studenți din țară și să interacționeze cu membrii juriului, proiectul având ca finalitate apropierea mediului business din România de tinerii viitori profesioniști.

vipStudentul Anului este un proiect al asociației studențești „Voluntari pentru Idei și Proiecte”, aflat la cea de-a X-a ediție.

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează