Street Delivery 2011 in Bucuresti si Timisoara!

0

UPDATE, 8 iunie 2011 – PROGRAMUL STREET DELIVERY EDITIA 2011 – TIMISOARA – 11-12 IUNIE

Străzile metropolei sunt cucerite de maşini. Am crescut în ecosistemul ăsta rănit, ne-am adaptat lui din nevoie, ni se pare aproape firesc să ne strecurăm până şi pe trotuar.

Sursa: Contul de Facebook Street Delivery 2011

Rareori ne întrebăm de ce un cetăţean cu automobil e îndreptăţit să ocupe de 6 ori mai mult spaţiu decât un pieton. Cine decide că valoarea unei case vechi de 200 de ani este egală cu preţul terenului minus costul demolării? De ce să nu desenăm peste afişe ş…i panouri care ne intoxică privirea? De ce (în multe parcuri încă) n-avem voie pe iarbă? „Lacul nu e piscina ta”, ne admonestează Administraţia. Dar a cui e?

Pistele de biciclete au fost făcute – pe trotuar! – ca să mai bifăm ceva pe listele de la Bruxelles. Sunt folosite, în schimb, tot ca spaţiu de parcare, ca extensii pentru terase sau pentru tomberoanele uitate în centrul oraşului. Bicicleta e un moft, aşa că la metrou n-ai voie cu ea decât sâmbăta, duminica şi de sărbători.

Cum te descurci în oraşul ăsta dacă se întâmplă să te afli într-un scaun cu rotile?

Aţi observat că lângă noile monumente „de for public” înfipte în ţesutul oraşului apare mereu câte o dugheană cu paznic, să nu le „vandalizăm”?

Strada n-a fost dintotdeauna un spaţiu ostil. Acum mai puţin de un secol lucrurile stăteau altfel. Omul avea prioritate.

Street Delivery e încercarea noastră de a întoarce strada, măcar pentru câteva zile pe an, către omul-pieton, în ipostaza lui naturală. Aşa că o închidem pentru maşini şi o deschidem pentru tine.

Ai o idee? Vrei s-o aduci pe stradă? streetdelivery.ro

Ediția a 6a este susținută de Grolsch.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează