Știința merge în țară prin Caravana Jocurile Științei

0

Expoziție interactivă itinerantă și ateliere de științe pentru copii

  • Asociația Pro Cunoaștere lansează Caravana Jocurile Științei, un proiect care își propune să exploreze curiozitatea copiilor și să redescopere legile științei în aplicații practice și experimente;
  • Caravana Jocurile Științei va cuprinde, în prima etapă, orașele Buzău și Tulcea și se va desfășura în perioada 19 aprilie–25 mai 2018;
  • 8.000 de copii cu vârste între 4 și 16 ani sunt așteptați să viziteze expoziția interactivă și să participe la ateliere în cele două orașe.

Copiii, profesorii și părinții sunt invitați să interacționeze altfel cu știința în cadrul Caravanei Jocurile Științei, un proiect național de promovare a științei prin experiment, joc și interacțiune. Caravana Jocurile Științei va avea startul la Buzău, fiind găzduită de Muzeul Județean Buzău, în perioada 19–27 aprilie, și va continua la Tulcea, în Casa Avramide – Casa Colecțiilor, în perioada 7–25 mai 2018. Proiectul se adresează copiilor de la 4 până la 16 ani și își propune să stimuleze interesul pentru știință prin creșterea gradului de acces la metodele de educație non formală.

Caravana «Jocurile Științei» a pornit de la dorința de a oferi copiilor din cât mai multe zone ale țării o interacțiune inedită cu știința. În ultimii ani, sa conturat în România un nucleu de organizații care promovează stimularea interesului copiilor, părinților și a profesorilor pentru știință, prin acțiuni și centre de tip science center, însă majoritatea sunt în București. Noi neam propus să venim în întâmpinarea copiilor din țară și să le oferim alternative de cunoaștere prin experimente practice, exponate interactive, astfel încât cunoștințele teoretice pe care le acumulează la școală să fie mult mai ușor de asimilat și de înțeles. Credem că putem apropia copiii de științele exacte, dacă folosim instrumentele potrivite”, explică Ana Maria Roată Palade, fondatorul Asociației Pro Cunoaștere și coordonatorul proiectului.

Caravana Jocurile Științei cuprinde un mini science center, constând întro galerie formată din 30 de exponate interactive care ilustrează în mod distractiv legi din fizică – optică, mecanică, electricitate, echilibru etc. –, matematică, geografie, logică etc. Galeria expozițională a science centerului cuprinde exponatelejoc prin care copiii vor înțelege aplicabilitatea anumitor legi ale opticii, cum funcționează electricitatea, ce poți face cu forța aerului, densitatea lichidelor și multe alte fenomene interesante.

În cadrul Caravanei Jocurile Științei vor fi organizate și ateliere interactive pentru grupurile școlare. Atelierele sunt structurate în funcție de vârsta copiilor, au durată între 0.5 și 1.5 h și abordează teme de fizică, chimie, matematică. Proiectul se adresează și familiilor, și-și propune să ofere un cadru de interacțiune între copii și părinți, având în centru știința. Astfel, părinții cu copii de gimnaziu pot participa la atelierele de fizică și chimie distractivă, care se vor desfășura sâmbăta și duminica.
În cadrul atelierelor copiii vor putea înțelege diverse legi ale științei, experimentând sau lucrând la un proiect propriu. Pentru grupurile organizate, accesul în expoziție se face
pe bază de programare la numărul de telefon 0723 390 449, iar prețul biletului este 12 lei (expoziție și atelier).

Credem că școala poate fi mai ușoară și mai interesantă dacă orelele de teorie ar fi combinate cu aplicații și experimente practice. Puține școli din țară mai dispun de laboratoare de chimie, fizică, dotate și adaptate nevoilor actuale. Caravana „Jocurile Științei” își propune să pună în valoare latura științificodistractivă a vieții copiilor și va oferi un cadru adecvat pentru găsirea explicațiilor prin experimente și aplicații practice”, adaugă Ana Maria Roată Palade, fondatorul Asociației Pro Cunoaștere și coordonatorul proiectului.

Caravana Jocurile Științei este o inițiativă a Asociației Pro Cunoaștere și este organizată în parteneriat cu Orășelul Cunoașterii, Muzeul Județean Buzău, instituție ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, și ICEM Tulcea, instituție cu profil științific și cultural, sub autoritatea Consiliului Județean Tulcea. Proiectul este sprijinit de Cris Tim, Orange România, BASF și Rotary Club Buzău. Parteneri media Radio România Cultural și Revista Știință și Tehnică.

În partea a doua a anului, Caravana „Jocurile Științei” își va continua itinerariul, în acest moment fiind vizate și alte orașe.

Despre Asociația Pro Cunoaștere

Înființată în 2015, Asociația Pro Cunoaștere este un răspuns la nevoia comunității de activități educaționale și recreative alternative, din domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), și care se adresează copiilor de toate vârstele.

Asociația desfășoară programe de învățare prin intermediul jocului, organizează evenimente științifice menite să stimuleze curiozitatea și spiritul competitiv al copiilor, expoziții/târguri de promovare a educației prin joacă pentru copii/părinți, proiecte și programe cu caracter cultural, artistic, educativ pentru profesori.

Peste 5.000 de copii, cu vârste între 4 și 14 ani, au beneficiat de atelierele interactive oferite de Asociația Pro Cunoaștere.

Despre Orășelul Cunoașterii

Orășelul Cunoașterii este primul muzeu interactiv din România dedicat științei, care își propune să împrietenească copiii cu științele, prin joc, să le explice lumea întrun limbaj simplu și amuzant. Distribuit în 8 zone de interes, Orășelul Cunoașterii transpune în practică noțiuni din matematică, fizică, chimie, optică, geografie, prin cele aprox. 100 de exponate interactive. Orășelul Cunoașterii este un spațiu dedicat atât copiilor începând cu vârsta de doi ani, cât și adulților. Înființat în 2014, în Orășelul Cunoașterii au fost peste 50.000 de vizitatori și sau organizat peste 1.000 de ateliere pe diverse teme de știință.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează