STARTUP PETRILA: Atelier de regenerare post-industriala in Valea Jiului, Petrila

0

STARTUP PETRILA

Un prim pas concret dintr-un lung proces de regenerare în regiuni postindustriale.

Ce este Startup Petrila?

StartUp Petrila reprezintă o acțiune ce va avea loc între 19-26 octombrie 2014, de sprijinire, activare și capacitare a actorilor locali în găsirea unor soluții alternative demolării minei Petrila. Acțiunea este organizată, coordonată și realizată de experți români și germani  împreună cu actorii locali. În trecut, atelierele au beneficiat de participarea specialiștilor francezi.

StartUp Petrila este un prim pas important, o reprezentare (redusă ca scară), a potențialului acestui spațiu:  fosta stație de pompe din incinta minei va fi pusă in valoare printr-o intervenție temporară, deschisă publicului, în gestiunea unei asociații locale și un set de intervenții urbane minore vor agrementa malul râului Jiul de Est (care face legătura între mină și oraș).

startup petrila

Situație Petrila si Valea Jiului

Până la data de 1.01.2016, toate clădirile din incinta E.M. Petrila sunt propuse spre a fi demolate, iar suprafața va fi acoperită cu un strat de vegetație. Din cele 15 mine din Valea Jiului, numai patru vor rămâne funcționale (aflate în Petrila-Lonea, Petroșani- Livezeni, Lupeni și Vulcan)

Cine suntem noi? Proiecte anterioare

Suntem un grup de tineri arhitecți stabiliți la Paris, Cluj și București, pe care ne interesează soarta patrimoniului industrial din România și impactul metamorfozelor urbane asupra societății.

Proiectul a fost inițiat în 2012 de Asociația Doctoranzilor și Studenților Români din Franța (ADERF) în parteneriat cu Fundația Culturală Condiția Română (care a rămas până în prezent cel mai activ susținător local), pentru salvarea clădirilor cu valoare patrimonială din incinta E.M. Petrila.

Astăzi, proiectul se află deci în cel de-al treilea an de existență. Atelierul de regenerare urbană postindustrială a început în 2012, cu o primă fază destinată cercetării situației din zonă, materializată printr-un caiet de analiză a unor teme specifice (mina, societatea, locuirea, spațiul public etc). În primăvara lui 2013 a fost organizat un atelier româno-francez, care a oferit câteva soluții alternative posibile („5 scenarii pentru mina Petrila”), soluții asumate de administrația locală prin votarea studiului de prefezabilitate rezultat: „Păstrarea, punerea în securitate și conversia funcțională a structurilor cu valoarea patrimonială și de interes economic din incinta E.M. Petrila.” Acest moment a însemnat și startul procedurilor de clasare ca monument istoric al unor obiective de valoare. Astfel, în iulie 2013, cu sprijinul UAUIM, a fost realizat releveul clădirilor semnificative din perimetrul minier (Puțul Deak, Atelierele Mecanice, Cladirea Compresoarelor și Termocentrala cu Coșul de Fum, Puțul cu Schip, Puțul Centru -Turnul și Hala), finalizat în iarnă cu un dosar de clasare pe lista clădirilor de patrimoniu.

În 2014, sub egida PlusMinus, proiectul își asumă un rol mai activ printr-un proiect ce funcționează ca un exemplu concret,  un proiect real, la scara 1:1, un prim pas în perimetrul minier. Primăria ne-a pus la dispoziție una dintre clădiri (fără valoare patrimonială), pe care dorim să o deschidem publicului prin intermediul unui proiect participativ. Este deci vorba de un proiect de amenajare care va fi conceput si realizat împreună cu locuitorii, un experiment sub îndrumarea unor experți arhitecți și artiști, români și germani.

Scopul proiectului, importanța sa națională

Pe termen scurt, scopul proiectului este de a opri procesul de demolare a clădirilor din incinta Minei Petrila prin clasarea acestora ca monument istoric și de a oferi o alternativă viabilă, asumată de actorii locali, pentru reabilitarea, conversia și gestiunea acestui spațiu al orașului.

Dată fiind inerența unor demolări, în afara unei conversii  în adevăratul sens al cuvântului, costisitoare și pe termen lung, o acțiune vizibilă într-un termen foarte scurt este esențială. De aceea, prin intermediul acestei intervenții temporare numită Startup Petrila, ne propunem capacitarea actorilor locali, demonstrarea fezabilității proiectului de conversie și confirmarea potențialului acestui spațiu.

Pe termen mediu, scopul este de a modifica Hotărârea de Guvern privind proiectul de demolare a Minei Petrila și redirecționarea fondurilor alocate demolării către reabilitarea și conversia clădirilor. Un scop conex este de a promova soluția găsită în cazul Petrilei, ca model de bună practică, în alte situații similare, foarte răspândite pe teritoriul României.

Puteți urmări proiectul aici:

https://www.facebook.com/PetrilaRegenerareaUnuiPeisajIndustrial

http://petrilaworkshop.wix.com/industrial-heritage

http://plusminus.org.ro/

Un proiect finanțat de:

Ordinul Arhitecților din România

Ambasada Republicii Federale Germania, București

Cu sprijinul:

E.M. Petrila

Primăria Petrila

Clubul Copiilor Petrila

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează