Start înscrieri la ediţia a şaptea a Concursului Naţional „Tinerii Dezbat”

0

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice împreună cu Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, au lansat înscrierile la Concursul Naţional „Tinerii Dezbat”.

Competiţia se află anul acesta la a VII-a ediţie, preluând iniţiativa Fundaţiei Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” şi dezvoltând-o apoi într-un parteneriat extins între Ministerul Educaţiei, instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale.

afis TineriiDezbat2016

          „Tinerii Dezbat” este cel mai amplu campionat de dezbateri adresat elevilor de liceu din România. Alcătuit din 3 etape competiţionale distincte (judeţeană sau de selecţie, regională şi naţională) şi un seminar de formare adresat profesorilor coordonatori, Concursul „Tinerii Dezbat” invită profesorii, alături de elevii lor, într-o experienţă de învăţare a argumentării şi de formare a gândirii critice. Concursul Naţional „Tinerii Dezbat” pune faţă în faţă echipe de elevi pentru a dezbate teme diverse, cu scopul dezvoltării competenţelor de comunicare şi a atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerilor pentru participarea activă la viaţa socială.

Pentru a participa la ediţia 2016, liceele se pot înscrie până la data de 15 martie 2016 prin depunerea, la Inspectoratul Şcolar Judeţean, a formularului de aplicaţie disponibil atât pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice www.edu.ro, secţiunea „Învăţământ preuniversitar/Olimpiade şi concursuri”, precum şi pe site-ul competiţiei http://tineriidezbat.ro. Fiecare liceu poate înscrie o singură echipă formată din 3 elevi, coordonaţi de un profesor.

Etapele regionale se vor desfăşura în perioada 20-22 mai 2016, iar etapa naţională va avea loc la Zalău, în perioada 10-12 iunie 2016.

Mai multe informaţii:

„Tinerii Dezbat” este un campionat naţional de dezbateri educaţionale iniţiat în 2009 de Ministerul Educaţiei şi partenerii săi. Anual, peste 450 de elevi şi profesori se înscriu într-o competiţie a înţelegerii şi a promovării valorilor democratice prin dezbateri argumentate, un exerciţiu al unei atitudini deschise către diferenţe sociale, etnice şi de gen.

Diferite de dezbaterile generale din societate, dezbaterile educaţionale sunt caracterizate de o structură formală, restrângerea temei aflate în discuţie şi caracterul de competiţie. Practica dezbaterilor îi pregăteşte pe tineri să acţioneze şi să participe inteligent în viaţa socială, să investigheze şi să analizeze probleme importante ale lumii contemporane, să fie critici şi constructivi în abordările asupra unui subiect.

Dezbaterile, în formatele practicate de universităţi prestigioase din lume, sunt exersate în România, de peste şase ani, în cluburile de dezbateri din şcoli şi, de peste 20 de ani, în cluburile ARDOR. Concursul „Tinerii Dezbat” aduce mişcarea de dezbateri la amploarea pe care o are în majoritatea ţărilor democratice cu bune practici în domeniul educaţional.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează