Start de cariera @ Romania. Interviu cu Anton Alexandru Cornel, internship la Rompetrol

1

Se poate cariera de succes in Romania? Se poate avea in tara un loc de munca decent pentru un tanar absolvent de studii superioare? Exista si povesti de succes? Noi (RomaniaPozitiva) dorim sa cautam povestile de Bine despre inceputul de drum intr-o cariera de succes in Romania.

In acest sens, incercam sa-ti aducem cateva povesti din organizatiile unde exista programe de recrutare si pregatire pentru tinerii absolventi de facultate. Ne face placere sa-ti prezentam un scurt interviu cu Anton Alexandru Cornel, parte din programul de internship la Rompetrol. Grupul Rompetrol desfasoara un astfel de program de intership pentru 39 de absolventi de studii medii si superioare din Constanta, Ploiesti, Iasi, Bucuresti si Cluj.

Interviu cu Anton Alexandru Cornel, aflat in programul de internship la Rompetrol Rafinare

RomaniaPozitiva: Ce ai invatat pe parcursul programului de internship?

Timp de doua luni de zile am avut ocazia de a face cunostiinta cu oamenii din Departamentul Financiar, cu ajutorul carora am inteles care este rolul fiecarui serviciu din cadrul departamentului. Practic am asistat la activitatea Serviciilor de Contabilitate Financiara, Trezorerie, Costuri, Previziuni Bugete & Reporting si Taxe, reusind astfel sa constientizez importanta fiecaruia dintre ele si mai ales modul cum activitatile lor se leaga pentru a ajuta la bunul mers al afacerii Grupului Rompetrol.

Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o in cadrul Serviciului Contabilitate Financiara, unde si continui stagiul de Traineeship, aici avand posibilitatea de a pune in practica cunostiintele financiar-contabile acumulate in timpul liceului si facultatii, invatand in acelasi timp modul de operare intr-un program informatic financiar de renume international cum este Oracle.

RomaniaPozitiva: De ce cariera in Romania?

Pentru ca Romania are sansa de a beneficia de o dezvoltare economico-sociala semnificativa in cadrul unui climat politic favorabil, desigur. Avem o tara cu un mare potential de dezvoltare cum multi o zic de altfel si avem nevoie de initiative realiste pentru a atinge un nivel comparativ cu lumea occidentala. Pentru tinerii ambitiosi si talentati consider ca Romania le poate oferi sansa unui loc de afimare profesionala.

RomaniaPozitiva: Care crezi ca sunt elementele necesare unei cariere de succes in Romania?

Sunt de parere ca pe langa pregatire teoretica, talent si pasiune pentru un anumit domeniu de interes, pentru a putea face cariera in Romania ai nevoie de multa vointa, perseverenta si implicare in diverse activitati, proiecte, conferinte care sa te ajute sa iti folosesti inteligenta emotionala, sa comunici eficient si sa ai ocazia de a iti pune in valoare si descoperi diferite calitati, abilitati.

Desigur toate acestea fara acel gram de noroc si sustinere din interiorul companiei nu iti garanteaza o cariera reusita. De multe ori trebuie sa si crezi ca vei beneficia de ele la un moment dat si sa ai taria de caracter de a iti atinge obiectivul.

AMBITIE, asta e cuvantul de baza care ma caracterizeaza. De mic am fost orientat spre domeniul ecomomico-financiar, numai cand ma gandesc la pasiunea mea din scoala generala pentru colectionarea si schimbul de monede straine vechi si de a juca tot felul de jocuri de educatie financiara, ca Monopoly, chiar si o versiune romaneasca mai veche al carei nume nu mi-l mai amintesc, din pacate. Tot ce imi aduc aminte este ca puteai sa cumperi actiuni la diverse companii  asemenea ca la bursa de valori.

Am urmat numai studii de specialitate ecomomica inca din liceu, terminand cu masterul.

Incepand din facultate mi-a placut sa ma implic in diverse activitati, proiecte si studii proprii de dezvoltare personala si profesionala, avand ocazia de a castiga si obtine diverse dipome, atestate si de a cunoaste oameni din domeniul afacerilor din Constanta si Bucuresti. De incheiere, ma consider o persoana analitica care gandeste in perspectiva, pe termen lung.

RomaniaPozitiva: Un vis al tau despre / pentru Romania.

Cred ca cel mai frumos vis ar fi acela ca aceasta natie romaneasca sa se transforme peste noapte si sa se trezeasca cu o coloana vertebrala demna de a avea pretentii occidentale incepand cu cei care ne guverneaza tara. Desi sunt un optimist din fire in acelasi timp sunt si realist si stiu ca visul asta e cel mai probabil nerealizabil. Tot ce sper este ca intr-un ritm mai alert decat pana acum, cu presiuni si investitii externe, Romania sa ajunga sa profite cat mai mult de pozitionarea geografica pe care o detine pentru a ajunge un important jucator pe piata europeana in ceea ce priveste turismul, agricultura, comertul, sectorul alimentar si energetic.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Despre programul de Internship 2011 / Grupul Rompetrol

Grupul Rompetrol, prin companiile membre – Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv, a finalizat procesul de recrutare şi selecţie a 39 de absolvenţi de studii medii şi superioare din Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti şi Cluj, pentru programul de internship din acest an.

“Rompetrol Internship oferă tinerilor posibilitatea de a-şi completa educaţia teoretică cu experienţa practică, de a se familiariza cu echipamentele şi fluxurile tehnologice ale rafinăriei Petromidia. Sub îndrumarea specialiştilor noştri, cei selectaţi vor desfăşura activităţi de o complexitate progresivă, cu sarcini precise şi obiective de performanţă”, declară Anneliese Anghel, directorul de Resurse Umane al Grupului Rompetrol.

Prima etapă a programului se desfăşoară în perioada 01 august – 30 septembrie 2011 şi se va încheia cu o evaluare a abilităţilor şi cunoştinţelor tehnice asimilate, în urma căreia o parte dintre participanţi vor fi selectaţi pentru următorul stadiu al programului de Internship, cu o durata de 6 luni (octombrie 2011 – martie 2012), ce permite  punerea în practică a cunoştinţelor în cadrul mai multor sectoare din cadrul unităţilor de rafinărie/ petrochimie.

La finalul acestuia, tinerii vor avea şansa de a începe o cariera de succes în cadrul Grupului Rompetrol. În 2010, din cele 76 de persoane care au participat în cadrul programului de internship 27 au devenit angajaţi ai companiilor Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv (contractorul general al Grupului).

Costurile aferente programului de Internship (salarii, cazare, transport) sunt suportate integral de Grupul Rompetrol.

În acest an, peste 1.500 de absolvenţi cu specializările chimie industrială, automatică/ informatică industrială, prelucrarea petrolului, inginerie civilă, electrică şi energetică, finanţe-contabilitate şi-au depus aplicaţiile până la data de 30 iunie pe site-urile de recrutare, pe cel al Grupului (cariere.rompetrol.com), cât şi direct la departamentul de resurse umane Rompetrol de pe platforma Petromidia sau la târgul de job-uri “Angajatori de Top”.

Din 2002 până în prezent, aproximativ 400 de absolvenţi de studii superioare şi medii au urmat programul de Internship, dintre care 111 persoane şi-au început cariera în cadrul Grupului Rompetrol.

Multumim Anton! Mult succes in cariera ta!

Interviurile RomaniaPozitiva, noiembrie 2011

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar

    Felicitari, Anton. Sper sa fie multi tineri ca tine in tara asta – ambitiosi si harnici; sper ca Romania Pozitiva sa le dea spatiul pentru a-si exprima pozitia.
    Succes in cariera !

    A.E.

    PS: Evident, felicitari Rompetrol !!

Comentează