Ștafeta Munților, cel mai important Campionatului de Turism Sportiv din România

0

Etapa a II-a a Campionatului de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, organizată de Asociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte” din Braşov, etapă de tip Master ce s-a desfășurat lângă Cabana Muntele Roșu din Masivul Ciucaș, a avut la start 94 de echipe.

poza_comunicat

La acest eveniment au participat peste 500 de persoane din 21 de cluburi de turism din România.

Cele mai căutate categorii la această etapă au fost Open, cu 33 de echipe înscrise, și Family, cu 23 echipe înscrise, la care participanții au parcurs un traseu mirific. Nici celelalte categorii nu au fost de neglijat: Categoria Juniori ( 8 echipe înscrise ), Categoria Feminin ( 8 echipe înscrise ), Categoria Elite ( 14 echipe înscrise ), Categoria Veterani ( 8 echipe înscrise ).

Proba culturală de sâmbătă seara a fost ce-a mai așteptată de către toți participanții, la care zece cluburi au prezentat câte un moment artistic compus dintr-o piesă de teatru, recitarea unei poezii și cântece de chitară. Această proba a fost decisivă pentru cei care erau la egalitate și, datorită ei, locurile în clasament au fost modificate.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Pro Alpin, Decathlon Brasov, Q&R uniforms, Expert Copy, Sirov, Copyland, Cheile Gradistei, Katadyn, Optimus, Maxpal, Fundaţia Carpaţi, Primaria Maneciu, Serviciul Public Salvamont, Prahova, Olympus, Creativa, MarketingRomania.ro, DoppelHerz, Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov, Bergans, LibRo, Stafeta Munţilor, Asociaţia Drumeţii Montane, Casa de Cultura a Studenţilor Braşov

Următoarea etapă se va organiza în perioada 15-17 iulie 2016 în Parcul Natural Bucegi, cu tabăra în localitatea Bran, satul Poarta, lângă pârtia de ski Zănoaga., etapă de tip Master, și este organizată de către Asociaţia de Turism Gaşka Bucureşti. Pentru mai multe detalii vă invităm să vizitați www.stafetamuntilor.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează