Spellground Festival – The Electro Vibe | Capitol I

0

Spellground Festival: The Electro Vibe
Capitol 1

• New Headliner: Fritz Kalkbrenner
• Nume VS Scene
• Un nou val de prețuri speciale

#willputaspellonyou

2poster_100x70_electro_SPELLBOY

Beat-urile electro au cucerit line-upul Spellground Festival si în curând vor pune stăpânire pe tărâmul neatins din apropierea cetății Capidava în perioada 12-14 August. FRITZ KALKBRENNER s-a alăturat THE KOOKS și RÖYKSOPP, ca al 3-lea și nu ultimul headliner al festivalului. And this is not the end…săptămâna viitoare urmează Capitolul 2 electro.

Hey Romania! Berlin calling! FRITZ partea mai tânără, mai caldă, cu influențe soul a familiei Kalkbrenner, va recuceri publicul din România pe Main stage-ul Spellground Festival. Ne va încânta cu hip-hop, soul și house, genuri muzicale pe care FRITZ le combină perfect într-un LIVE ACT memorabil.

Scena ELECTRO Spellground va fi prezentă în zona umbrită a Festivalului, chiar în pădure, unde am simțit că este locul perfect pentru un sound aducător de soare în inimile petrecăreților.
În povestea electro Spellground am adunat “personaje” de pe toate meleagurile lumii. Pe langă “vestitorii iubirii”, simpaticii băieți CREW LOVE, adăugăm nume noi. Direct din New York vine DENNIS FERRER unul dintre veteranii scenei internaționale de muzică electronică, cunoscut pentru mixurile muzicii tehno cu soul. Nominalizat la Premiile Grammy și apreciat în întreaga lume, Ferrer rămâne un lider în inovație. Old School rocks baby!!!
Continuăm cu ANDRE HOMMEN pentru care muzica house este înnăscută. Vine din Germania, unde a fost recunoscut muzical de artiști precum Telepopmusik, The Martinez Brothers și Dennis Ferrer și cu care a lucrat îndeaproape. Din Barcelona vine ALEX KENNON cu un stil unic, denumit Gynhousetech, deja recunoscut în rândul fanilor lui și nu numai. Ni se alatură și DEBORAH DE LUCA din Italia, iubită de clubberi datorită stilului ei senzual de a mixa progressive house, techno și deep house. Apariția ei fascinantă a frânt multe inimi, mai ales din punct de vedere muzical. Povestea electro Spellground este desăvârșită cu românii de la NTFO, cei care au reușit să producă un EP la casa de discuri Dynamic Records fondată în 2006 de The one and Only Solomun și Adriano Trolio.
Atapy, Nusha, Luca M, Just2, Punu, Olivian Nour, ne vor aduce fluturi în stomac și energie dansantă!

Pe MAIN STAGE vor concerta tot de-ai noștri și enumerăm Coma, The Mono Jack’s, Carla’s Dreams, Macanache & The Putreds și Aylin & The Lucky Charms.

Scena NEWCOMERS, cea de a treia scenă Spelground Festival este o noutate în organizarea festivalurilor cu care v-ați obisnuit.

Am ținut neapărat să susținem și să rezervăm un loc special pentru cele mai fresh apariții muzicale românești. Ne bucurăm să îi anunțăm pe cei de la Flesh Rodeo, RoadKillSoda, Maga & Tudoran, Duro Disco și Omelette.

Așa-i că v-am convins deja? ….mai avem de povestit în curând despre Spellground, până veți avea propriile voastre povești Spellground de august.

Și încă ceva WOW!! Vă anunțăm că prețul abonamentului pentru 3 zile va rămâne până la data de 12 aprilie: 255 de lei. Pentru că știm că vei decide să mergeti în gașcă, scoatem la bătaie Spell 4 (4 abonamente/3 zile la 920 de lei, în loc de 1020 lei) și Spell 8 (8 abonamente/3 zile la 1760 lei, în loc de 2040 lei ), 2 dintre cele mai avantajoase oferte de grup.

Cazarea la Spellground Festival este definită simplu. Ai totul, de la cort la confort. Nu uita să verifici ofertele de cazare aici.

Biletele pentru 3 zile de festival sunt disponibile pe www.eventim.ro, în rețeaua de distribuție Eventim și pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro sau în magazinele Germanos.

And this is not the end!

Despre Spellground Festival – festivalul care #willputaspellonyou

• 3 zile de festival
• 18 artiști internaționali
• 40 artiști români și newcomers
• 3 scene: Headliners Stage, Electro Stage și Newcomers Stage
• 72 de ore de live performance

Într-o vară ce stă sub semnul festivalurilor, Spellground Festival se anunță ca o experiență de 72 de ore de muzică live, activități artistice și culturale, distracție și vibe pozitiv, toate în aer liber, pe un tărâm neatins, în singurul weekend prelungit al verii.
În perioada 12-14 August drumul spre și dinspre mare va fi deturnat spre o locație neașteptată în zona situată între satele Seimeni și Dunărea, un spațiu de 12 hectare care va prinde viață pe principiul “Will Put A Spell On You”. În apropiere de Cetatea Capidava, pe malul Dunării la 160 de km / 1 oră și jumatate de București sau 65 de km/ 40 minute de Constanța pe Autostrada Soarelui se află destinația de bifat a acestei veri.
Cele patru mari elemente: Pământul, Soarele, Apa și Aerul se vor uni cu un al cincilea element: Vibe-ul mulțimii, într-o experiență fără precedent în județul Constanța.
Spellground Festival este experiența pe care trebuie să o trăiești o dată pe an, experiența ce te va lăsa fără cuvinte: un teritoriu neatins urmează să prindă viață special pentru tine. Te vei îndrăgosti de oameni ca tine, vei descoperi că natura ți-e cel mai bun prieten, vei asculta trupele pe care le iubești și vei descoperi muzica pe care o vei iubi.

[de la creatorii Fish Eye Fest]

Mai multe detalii despre spiritul Spellground Festival, despre trupele ce vor urca pe cele trei scene ale festivalului, despre pachetele de camping și ofertele pentru bilete găsiți pe http://www.spellground.ro sau pe pagina oficială de Facebook: facebook.com/SpellgroundFestival.

SPELLGROUND.RO

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează