Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Soluționarea daunelor, mai simplă și mai rapidă cu ajutorul constatărilor video și a altor servicii dedicate

0

Generali România simplifică suplimentar procesele de despăgubire cu ajutorul unor noi instrumente digitale și parteneriate dedicate, pentru a scurta timpul necesar soluționării daunelor. Noile servicii pentru care pot opta clienții noștri includ constatarea video pentru daunele auto și la locuințe, o opțiune adițională pentru reparația rapidă a suprafețelor vitrate ale mașinilor, precum și alegerea online a service-ului auto în funcție de proximitate și tipul de autovehicul deținut.

Dorim să punem la dispoziția clienților noștri soluții simple, rapide pe care le pot accesa de la distanță, mai ales într-un context pandemic încă provocator. Aceste servicii sunt destinate tuturor clienților persoane fizice sau juridice, reprezentând un pas în plus pe care Generali România îl face astfel încât să devină partener pe viață al clienților și distribuitorilor noștri”, a declarat Aleš Tausche, Chief Insurance Officer, Generali România.

Constatarea video a daunelor auto și la locuințe

Constatarea video a daunelor auto și la locuințe a devenit disponibilă ca serviciu opțional. Astfel, procesul de despăgubire se poate derula exclusiv la distanță, fără a mai fi necesară prezența fizică a unui inspector de daune.

Clienții pot solicita constatarea video direct din formularul online de notificare a daunelor disponibil pe www.generali.ro, prin call-center la numarul 0372.01.02.02 sau specificându-i acest lucru inspectorului constatator care gestionează dosarul de daună deja deschis. Clienții vor putea, ulterior, să stabilească cu inspectorul data și ora când vor putea intra în legătură video, direct pe telefonul mobil, pentru a putea beneficia de asistență pe parcursul constatării.

Soluție one-stop-shop pentru reparația suprafețelor vitrate ale mașinilor

Cu ajutorul unui parteneriat cu Pilkington România, Generali a dezvoltat un nou serviciu specializat, astfel încât clienții persoane fizice sau juridice pot deschide dosarul de daună și pot efectua reparația sau înlocuirea suprafețelor vitrate ale mașinilor în aceeași zi, într-unul dintre centrele Pilkington.

Această opțiune este disponibilă posesorilor de polițe Casco Generali România. Utilizarea acestei facilități include și reducerea cu 50% a franșizei stipulate în polița Casco.

Alegerea unui service în funcție de proximitate, utilizând notificarea online a daunelor

Atunci când daunele Casco sau RCA sunt notificate prin intermediul formularului dedicat de pe www.generali.ro, clienții pot alege, în mod opțional, un service partener Generali în funcție de proximitatea față de domiciliu și de tipul de autovehicul deținut.

Dacă utilizează această opțiune, notificarea daunei este transmisă și unității reparatoare selectate care, în cel mult 24 de ore, va contacta clienții pentru a programa constatarea daunei și începerea reparației.

Serviciile amintite anterior completează opțiunile deja existente pentru clienții Generali Romania, precum facilitatea de plată anticipată pentru daunele auto, astfel încât clienții să poată primi banii în avans, în funcție de evaluarea făcută împreună cu inspectorii de daune ai companiei noastre. Ulterior, clienții își pot planifica lucrarea de reparație în funcție de preferințele proprii.

De asemenea, rămâne disponibilă facilitatea de autoconstatare a daunelor auto sau la locuință. Aceasta permite clienților să facă singuri poze avariilor și să primească mai rapid despăgubirea, atunci când valoarea estimată a daunei nu depășește 5000 de lei. Transmiterea informațiilor despre eveniment și a fotografiilor se realizează simplu și rapid, prin formularul de notificare a daunelor de pe www.generali.ro.

Nu în ultimul rând, pe parcursul procesului de despăgubire, clienții cu daune auto și de locuințe sunt informați constant prin SMS despre diferitele stadii în care se află dosarul de daune: deschiderea dosarului, documente adiționale necesare aprobării sau finalizarea dosarului.

Generali România își întărește astfel angajamentul de a oferi clienților servicii de cea mai bună calitate, adaptate nevoilor lor și realității tehnologice, având o viziune pe termen lung și o abordare sustenabilă de business.

GENERALI ROMÂNIA

Generali România este unul dintre primii 10 asigurători locali conform volumului total de prime brute subscrise şi face parte din grupul italian Generali. Independent din 1831, grupul este unul dintre cei mai mari asigurători din lume și activează în 50 de țări, având un volum total de prime ce a depășit 69,7 miliarde euro în 2019. Cu aproape 72.000 de angajați și 61 de milioane de clienți, grupul ocupă o poziţie de lider pe pieţele vest-europene şi un loc tot mai important pe piețele din Europa Centrală și de Est şi din Asia. În Regiunea Austria, Europa Centrală și de Est și Rusia, care reunește 13 țări, Grupul se situează în top 3 asigurători, operațiunile fiind coordonate din biroul regional din Praga, Cehia. Ambiția Generali este de a deveni partener pe viață al clienților săi, oferind soluții inovative, personalizate, cu ajutorul rețelei sale unice de distribuție.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.