SIBIU: Shukar Fest- expoziție de meșteșuguri tradiționale rome, ediția a II-a

0

În perioada 23-25 octombrie 2015 va avea loc în Piața Mare din Sibiu cea de-a doua ediție a expoziției de meșteșuguri tradiționale rome „Shukar Fest”, organizată de Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa. Scopul evenimentului este acela de a prezenta într-un mod interactiv principalele meşteşuguri ale etniei rome, aducând mai aproape de publicul larg elementele culturii rome tradiţionale.

Afis Shukar Fest

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, începând cu ora 18:00 și se va bucura de prezența doamnei Dana Varga, consilier de stat, Cancelaria Primului-Ministru, respectiv a domnului Petru Duca, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Sibiu.

Pe parcursul celor trei zile, 40 de meșteșugari romi, de la căldărari, argintari, rudari, până la olari, pielari sau sticlari vor face demonstrații în fața publicului prezent și vor împărtăși vizitatorilor tradițiile meșteșugărești. În cadrul evenimentului vor fi organizate ateliere meşteşugăreşti, recitaluri de muzică tradițională, precum și proiecții de film, prin care urmărim implicarea participanților în dezbateri și schimburi de opinii privind identitatea culturală a romilor. În program va fi inclusă și vizionarea fimului „Clejani- iubire și năpastă” (2014), un documentar despre viața romilor din comuna Clejani în regia lui Gabriel Boholt.
Expoziția „Shukar Fest” face parte din proiectul „Cultura romă: conservarea și revitalizarea meșteșugurilor, parte a patrimoniului imaterial”, dezvoltat de Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa, în parteneriat cu organizația non-guvernamentală norvegiană Romers Rettigeter. Finanțat prin granturi SEE, proiectul se desfășoară pe o perioadă de 6 luni și urmărește să revitalizeze cultura etniei rome, prin promovarea meșteșugurilor rome tradiționale în rândul publicului larg.

Accesul la eveniment este gratuit. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați site-ul oficial al proiectului, www.romaculture.ro.

Despre Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa

Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa este o asociație non-guvernamentală înființată în 2013 ce își propune să construiască un mediu de viață sustenabil pentru comunităţi, vizând toate aspectele dezvoltării durabile, de la educație, formare profesională și cultură, până la turism și protecția mediului.
www.atdde.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează