Servicii integrate gratuite pentru 300 de copii și adulți din grupuri vulnerabile din Ploiești

0

Organizația Umanitară CONCORDIA a primit un grant în valoare de 157.567,02 CHF din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, destinat dezvoltării serviciilor integrate pentru familiile din zonele dezavantajate din Municipiul Ploiești.

Casa ALEXANDRA

Valoarea totală a proiectului este de 178.067,02 CHF, acest lucru însemnând o susținere financiară de 88,49% din partea Elveției și 11,51% (20.500,00 CHF) contribuția financiară a Organizației Umanitare CONCORDIA.

Proiectul este demarat în ianuarie 2016 și va fi implementat pe o perioadă de 2 ani, adresându-se unui număr de 300 de beneficiari, dintre care 60 de copii și tineri și 240 de adulți, aflați în situații de sărăcie și vulnerabilitate socială din Ploiești, prin sprijin în integrarea lor socială, educațională și profesională.

Proiectul își propune furnizarea de servicii integrate pentru comunitate prin intervenția timpurie în familie cu scopul de a preveni abandonul și prin oferirea de servicii specializate. Aceste activități sunt desfășurate în cadrul Centrului de servicii pentru copii și familii Casa ALEXANDRA din Ploiești, unde vom oferi suport educațional pentru 40 de copii școlari, servicii de consiliere psihologică și logopedică, și consiliere și orientare profesională pentru 20 de tineri și 240 de adulți.

Furnizarea acestor servicii integrate pentru cei 300 de copii și adulți din grupuri vulnerabile din Municipiul Ploiești se va asigura prin crearea și dezvoltarea la nivel local a unei rețele de organizații și instituții, funcțională pe parcursul întregii perioade.

Locuitorii Municipiului Ploiești interesați de accesarea serviciilor se pot adresa Organizației Umanitare CONCORDIA, la Centrul de servicii pentru copii și familii Casa ALEXANDRA, situat în Ploiești, str. Democrației nr. 19, pot trimite solicitările la adresa de email: camelia.baciu@concordia.org.ro, ori ne pot contacta telefonic la numărul 0720 990915.

Despre CONCORDIA

CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non – profit, cu un istoric de 25 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă.

Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 1.500 de copii și tineri în fiecare an.

Pentru mai multe informații, accesați www.concordia.org.ro

Despre Programul de Cooperare Elvețiano – Român

Asistența financiară elvețiană își propune să contribuie la reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, cât și între diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare.
Pentru mai multe informații, accesați www.swiss-contribution.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează