Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Se lanseaza Plogging pentru Romania, miscare ecologica prin alergare si sport, ce curata de gunoaie zonele verzi din tara

0

Se lansează proiectul Plogging pentru România, mișcare ecologică prin alergare și sport, ce curăță de gunoaie pădurile din țară, cu sprijinul voluntarilor. Inițiatorul proiectului este Asociația Adrenallina Media.

Sămbătă, 7 martie 2020, sportivi amatori și voluntari interesați de un mediu curat, se strâng la Râmnicu Vâlcea, pentru a curăța de gunoaie pădurea Fețeni. Este a doua ediție Plogging pentru România, episodul pilot a avut loc în 2019, pe 30 noiembrie, la Pitești, unde aproximativ 50 de voluntari au strâns în doar câteva ore aproape 1 tonă de deșeuri.

Pagina evenimentului de pe 7 martie, realizată în echipă cu cluburile sportive Cicloturism Vâlcea – CTV și A.S. Cozia Racing Team:

https://www.facebook.com/events/333642707591879/

Ce înseamnă plogging?

Conceptul acesta de strângere a gunoaielor în alergare poartă numele de plogging, este de origine suedeză, și este compus din 2 cuvinte: jogging + plocka up (a ridica, în limba suedeză).

Astfel, Asociația Adrenallina Media demarează prima acțiune de plogging la nivel național, cu voluntari, prin tabere eco sportive, singura de acest gen din România.

Programul presupune aproximativ 5 ore de strâns gunoaie și deșeuri, urmate apoi de o tură de alergare (sau bicicletă sau hiking sau alt tip de mișcare), în pădurea proaspăt curățată.

Asociația contorizează kilometrii pe care îi parcurge în alergare cu voluntarii și, bineințeles, kilogramele de deșeuri strânse, pe pagina proiectului: http://plogging.ro/

Am lansat proiectul anul trecut și suntem impresionati de oamenii care ne scriu că vor să vină voluntari alături de noi, în taberele de plogging. Suntem mulți în țara asta cărora ne pasă de păduri, suferim cănd le vedem pline de gunoaie și, cel mai important, vrem să acționăm în acest sens. Sportul și dragostea pentru natură merg mână în mână, și dorim prin acest proiect să milităm pentru un stil de viață sănătos și o atitudine responsabilă față de mediu, folosind conceptul de plogging. Așteptăm lângă noi și parteneri companii, interesate să se alăture mișcării noastre!”, spune Roxana Lupu, inițiator Plogging pentru România.

Parteneri Plogging pentru România, ediția Râmnicu Vâlcea:

Cluburile sportive Cicloturism Vâlcea – CTV și A.S. Cozia Racing Team

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

Restaurantul L’artista Pub

Pensiunea Relax

VIDEO, episod pilot Plogging pentru România:

https://www.youtube.com/watch?v=n04CWSVjv8o&t=5s

Pagina de Facebook Plogging pentru Romănia:

https://www.facebook.com/ploggingpentruromania/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.