Şcoala siguranţei Tedi: primul an al programului a ajuns la final

0

Primul an al programului “Şcoala siguranţei Tedi”, adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu și desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română, a ajuns la final. Demarat în luna septembrie 2015, programul s-a derulat pe tot parcursul anului şcolar 2015-2016. Scopul programului îl reprezintă informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor pentru gestionarea acestora. În program s-au înscris 645 de şcoli din 415 localităţi din întreaga țară, însumând un total de 30.023 elevi de clasa I.

Scoala sigurantei Tedi 5

București, 9 iunie 2016 – Programul educațional naţional Școala Siguranței Tedi, ce urmăreşte însuşirea informaţiilor privind siguranţa personală de către elevii din clasa I, a ajuns la finalul primului an de desfășurare.

La Școala Gimnazială 194 din București a avut loc festivitatea de încheiere a acestui prim an. Elevii clasei I au prezentat colegilor din clasa zero informațiile privind siguranța dobândite pe parcursul anului, participând la activități concrete în care: au fost abordați de către o persoană necunoscută, au întâlnit un copil care circula pe bicicletă fără cască, au traversat pe la o intersecție nesemaforizată și au fost implicați de către lucrătorii Poliției Române în diverse jocuri educative. La final, au sărbătorit ca adevărați absolvenți, aruncând în aer tocile primite în dar de la Tedi.
La eveniment au participat Ioana Vișean, Director de comunicare Tymbark Maspex România, Rodica Diana Cherciu, Inspector general în cadrul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Subcomisar Florentina Cenja, coordonator al proiectului din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române. Evenimentul a fost moderat de către jurnalistul Simona Dragomir, care s-a implicat și în promovarea mesajelor programului.

”Primul an desfășurat la nivel național ne-a adus mari satisfacții. Încă de la început am fost impresionați de numărul mare de școli înscrise, iar, pe parcurs, rezultatele transmise de către cadrele didactice implicate ne-au bucurat mult. La fel de mult ne-a bucurat și implicarea Poliției Române ai cărei angajați au desfășurat multe activități cu elevii claselor I din toată țara. Acum, la finalul primului an al Școlii Siguranței, Tymbark Maspex România are clar certitudinea că, prin acest program, vom face pași mari în direcția creșterii siguranței copiilor”, a declarat Ioana Vișean, Director de comunicare Tymbark Maspex România

În program s-au înscris 645 de şcoli din 415 localităţi din întreaga țară, însumând un total de 30.023 elevi de clasa I. Tedi a asigurat suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi astfel încât, la finalul anului școlar, copiii să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate. Programul a urmărit furnizarea de informații care să se plieze pe modul de a fi și de a învăța al copilului de clasa I. Activitățile concepute pentru predarea informațiilor despre siguranță au respectat nevoia copilului de a învăța prin joc.

”Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice susține astfel de programe pe care le apreciază ca fiind foarte utile în direcţia creşterii siguranţei elevilor atât la școală și acasă, cât și în spații rutiere, sociale, de timp liber și virtuale. Le mulțumesc tuturor cadrelor didactice care s-au implicat în proiect și le transmit toată aprecierea noastră, cu atât mai mult cu cât este cunoscut faptul că educarea copiilor în domeniul siguranței personale și de grup este un proces de durată, care necesită cunoștințe, exercițiu și multă implicare”, a declarat Rodica Diana Cherciu, Inspector general în cadrul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

,,La finalul primului an al programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, putem spune că acesta a fost un succes, atât prin numărul mare al copiilor care au beneficiat de informaţiile preventive, cât şi pe baza reacţiilor pozitive primite de la beneficiari: elevi, cadre didactice şi părinţi. Poliţia Română s-a implicat activ în activităţile proiectului, atât pe componenta de prevenire a criminalităţii, cât şi de educaţie rutieră. Întâlnirile pe care poliţiştii le-au avut cu copiii, concursurile şi expoziţiile organizate au fost tot atâtea prilejuri de a-i învăţa pe copii să se ferească de pericole, să fie responsabili, să gândească şi să acţioneze preventiv.

Le mulţumim tuturor colegilor care au pus suflet în implementarea proiectului, partenerilor noştri, copiilor care ne-au primit cu braţele deschise şi cărora le-am promis că vom reveni şi anul viitor” – comisar şef Constantin Stroescu, directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din Poliția Română.

În Polonia, acest program „Puchatek Safety Academy” (Academia Siguranţei Puckatek) este organizat anual încă din 2009 de către Grupul Maspex (din care face parte compania Tymbark Maspex România) prin brandul Puckatek . La cele 7 ediţii organizate până acum au participat 1.200.000 de elevi, iar la cea mai recentă campanie (în anul şcolar 2015-2016) s-au înscris 8.000 de şcoli din Polonia, cu un număr de 300.000 de elevi de clasa I.

Detalii privind desfășurarea proiectului pot fi urmărite pe www.scoalatedi.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează