Scoala eco de la Panasonic

0

Scoala despre ecologie pentru peste 4000 de elevi din toata tara!

Elevii participanti la acest program vor învăţa despre schimbările climaterice, problemele mediului şi protejarea planetei, în cadrul programului „Şcoala copiilor – educaţia eco”, lansat anul acesta de Panasonic. La ediţia de anul acesta a programului au fost înscrise 16 şcoli din 10 judeţe, peste 4000 de elevi participând la desfăşurarea sa, potrivit bursa.ro

Dezvoltat de Panasonic şi de organizaţia non-guvernamentală FEE (Fundaţia pentru Educaţia asupra Mediului) în special pentru copii din şcoala elementară cu vârste între 7 şi 11 ani, programul de educare ‘şcoala copiilor – învăţare eco’ oferă elevilor oportunitatea de a învăţa despre schimbarea climei şi protejarea planetei noastre într-un mod uşor de înţeles şi jucăuş, scrie site-ul oficial panasonic.ro

După implementarea unui studiu pilot în Marea Britanie şi Germania în 2009, Panasonic a început să furnizeze şcolilor şi profesorilor materiale educative gratuite prin intermediul acestui site web în toamna anului 2010 – astfel încât aceştia îşi pot organiza propriile lecţii eco. Documente, înregistrări video şi planuri de lecţie utile oferă profesorilor tot ceea ce le trebuie pentru a învăţa copiii despre aspectele legate de mediu într-un mod incitant şi motivant.

PS: Multumim Adrian pentru informatie!

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează