Schimbarea sistemului de învățământ continuă! CEAE începe un nou pas în formarea profesorilor.

0

Testele internaționale arată că în jur 40% dintre elevii români de 15 ani nu dețin abilități de bază care să le permită să înțeleagă un text sau să își explice un fenomen din lumea înconjurătoare.

Mai exact, elevii știu să citească, să scrie și să calculeze, însă nu înțeleg ideile principale dintr-un text simplu sau nu înțeleg fenomene fizice banale pe care le văd în jur.

Multă lume ne întreabă ce facem noi mai exact. Pe scurt, vă pot spune că: am introdus conceptul de alfabetizare științifică a elevilor în noua programă de fizică și am pregătit 1.800 de profesori de științe să aplice la clasă învățarea prin investigație.

În acest fel, peste 100.000 de elevi au descoperit sau redescoperit plăcerea de a studia știința și au învățat să gândească structurat. Ne propunem să pregătim cât mai mulți profesori de științe pentru a le dezvolta elevilor abilitățile de care au nevoie în secolul 21.” declară Cristian Hatu, preşedinte CEAE – organizație non-guvernamentală, inițiatoare a programelor Fizica altfel și Chimia altfel.

Pe parcursul anului 2017, CEAE a realizat:

a) Formarea a 441 de profesori

– pregătirea în cadrul proiectului Fizica altfel334 de profesori de fizică din județele Alba, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Olt, Mureș, Sibiu, Suceava, Vâlcea și municipiul București pentru a putea aplica la clasă metode inductive menite să retrezească interesul elevilor pentru științe și să le formeze abilități solicitate de piața muncii. Astfel, încă 16.700 de elevi au beneficiat de un nou mod de lucru la clasă.

– pregătirea a 107 profesori de chimie în proiectul Chimia altfel, din județele Alba, Dâmbovița, Dolj, Sibiu. Aceștia au aplicat la clasă materialele realizate în cadrul proiectului și au oferit feedback asupra acestora.

b) Schimbarea programei de fizică pentru gimnaziu cu ajutorul unor colaboratori apropiați care au făcut parte din grupul de lucru. Puteți găsi mai multe detalii aici.

Planurile CEAE pentru 2018:

a) Continuarea cursurilor de formare

Vor începe în scurt timp cursurile de formare pentru profesorii de fizică în următoarele județe: Cluj, Dolj, Olt și București. Înscrierile la curs se fac la inspectorii de specialitate din județele menționate. În Vâlcea și Brașov au început deja cursurile. 

Va exista și o nouă grupă pentru profesorii de chimie, în Sibiu, ce va începe de asemenea în scurt timp.

În plus, există deja finanțare pentru formarea a încă 325 de profesori de fizică (13 grupe). Nu au fost încă stabilite județele în care se vor derula cursurile.

b) Specialiştii cu care colaborează CEAE vor finaliza recomandările pentru profesorii de chimie, astfel încât să fie acoperite toate temele din programa de gimnaziu.

c) Rescrierea programelor pentru liceu – pentru fizică, chimie și biologie, proces ce va începe în următoarele luni.

d) Ultimul, dar poate cel mai important, va începe un proces de sprijin al profesorilor în câteva județe (Dolj, Olt și Sibiu – pentru început)

Pasul al treilea, cel de sprijin este extrem de relevant întrucât el promite înrădăcinarea și menținerea schimbărilor produse. Prin intermediul acestui mecanism, CEAE își propune să crească procentul profesorilor pentru care schimbarea modului de predare la clasă să fie unul ireversibil.

Se vor organiza întâlniri locale ce vor contribui la creșterea nivelului de motivație a profesorilor, vor răspunde întrebărilor și nelămuririlor apărute la clasa după cursul de formare și vor putea realiza radiografiile corecte ale nivelului de aplicare a metodelor inductive din județe. “În acest fel, vom putea ajusta diferite elemente componente ale acestui proces de schimbare a modului de predare.” declară Cristian Hatu, președintele CEAE

Ținta noastră este să-i formăm și pe restul de 3.000 de profesori de fizică din toată țara, care să aibă impact asupra a 300.000 de elevi“, continua Cristian Hatu.

Profesorii care își doresc să participe la cursuri pot lua legătura cu inspectorii de specialitate din județele menționate pentru a se înscrie. Ei se vor alătura astfel celor aproximativ 1.800 de dascăli formați de-a lungul timpului de CEAE pentru a aduce copiii mai aproape de știință.

————

Despre Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE):

CEAE este o organizație non-guvernamentală care are ca misiune îmbunătățirea modului de predare a științelor exacte în sistemul public de învățământ, dorind să reducă analfabetismul științific, ce se afla la un nivel de alarmant de 38,6% (in 2015) în România.

CEAE a introdus conceptul de alfabetizare funcțională a elevilor pe agenda publică din România, prin lansarea în iunie 2016 raportului ‘Scăderea analfabetismului funcțional — o posibilă prioritate strategică’.

Principalele proiecte ale organizaţiei sunt: Fizica altfel si Chimia altfel.

  • Rezultatele înregistrate de CEAE cu programul Fizica altfel:

    • Peste 1.700 de profesori pregătiți să dezvolte elevilor abilități solicitate de piața muncii (gândire critică, rezolvare de probleme nestandard, lucru în echipă etc.);

    • Peste 100.000 de elevi care beneficiază de un nou mod de lucru la clasă și cărora li se retrezește interesul pentru ştiințe;

    • Elevii care lucrează altfel au performat cu 14% mai bine decât cei din care studiază in formatul de pana acum

  • Rezultatele înregistrate de CEAE cu programul Chimia altfel:

    • peste 100 de profesori pregătiți să dezvolte elevilor abilități solicitate de piața muncii (gândire critică, rezolvare de probleme nestandard, lucru în echipă etc.);

Puteți urmări și varianta video a descrierii CEAE aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează