Satul meșteșugurilor prinde viață la Comana!

0

Asociația Moara de hârtie va transforma în anul 2015 o idee – „Satul meșteșugurilor” – într-un loc în care mii de oameni vor (re)descoperi lumea uitată a satului, cea încărcată de frumusețe, simplitate și bucurie.

Proiectul „Satul meșteșugurilor” va prinde viață în apropiere de București, în satul Comana, în inima Parcului Natural Comana, o zonă cu o istorie îndelungată și cu o natură aparte. Prin acest proiect va fi construit de la zero un mic „sat” care își propune să readucă în atenție puterea meșteșugurilor de a salva lumea. Satul meșteșugurilor își propune să devină un loc îndrăgit atât de copilul plin de energie și curiozitate cât și de adultul obosit de viața trăită în viteză și stres.

satul-mestesugurilor-01

În Satul meșteșugurilor se vor practica prelucrarea lemnului, fierăria, prelucrarea stufului, olăritul, țesutul, morăritul tradițional, prelucrarea fructelor, legumelor și a plantelor medicinale. Satul va avea atât o componentă de producție și vânzare, dar și una educativă, fiind un loc deschis vizitării și în care se vor organiza demonstrații și ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți.

Proiectul este finanțat de Innovation Norway, prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, în cadrul domeniului de finanțare Inovare în Industria Verde – România, ce susține proiectele cu impact pozitiv asupra mediului.

Satul meșteșugurilor este o continuare firească a activităților desfășurate până acum de Asociația Moara de hârtie, un vis devenit proiect câștigător în 2014! Fiți alături de noi pe acest nou și palpitant drum!

Despre Moara de hârtie

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 6000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează