Săptămâna Ariilor Protejate – De vorbă cu natura

0

Hațeg, 07.10.2018 –  Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, se alătură activităților ce marchează Săptămâna Ariilor Protejate, un eveniment național care aduce NATURA mai aproape de public.

Săptămâna Ariilor Protejate se desfășoară în perioada 8 – 14 octombrie 2018 și la eveniment și-au anunțat participarea 27 de administrații de arii protejate din România.

În județul Hunedoara, evenimentul este organizat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara împreună cu Parcul Național Retezat, Parcul Natural Grădiștea-Muncelului Cioclovina, Asociația Zarand, Fauna & Flora International, Asociația Peregrinus și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Direcției Silvice Hunedoara și al Primăriei Municipiului Deva.

Pornind de la ideea că într-o arie protejată trebuie să lăsăm doar urmele pașilor noștri, asemeni animalelor, evenimentul își propune să aducă în atenția publicului urme de animale ce au populat actualul teritoriu al județului Hunedoara de acum 70 de milioane de ani și până în prezent. Acesta este conceptul expoziției interactive intitulată  ”Urme” în care vizitatorii sunt invitați să își testeze cunoștințele și să descopere informații interesante despre câteva dintre viețuitoarele de odinioară și din prezent.

Expoziția va fi vernisată, în aer liber, luni 8 octombrie 2018, în Piața Unirii din Deva (în zona statuii lui Traian), în intervalul orar 12.00 – 14.00. Cei care nu ajung la evenimentul organizat în aer liber au posibilitatea să o viziteze, începând de marți 9 octombrie 2018 și până la sfârșitul acestui an, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Hunedoara, de pe strada Aurel Vlaicu, nr.25, din municipiul Deva. Programul de vizitare va fi de luni până joi între orele 9.00 – 16.00 și vineri între orele 9.00 – 14.00.

Săptămâna Ariilor Protejate este un concept prin care ariile protejate sunt promovate în rândul publicului larg prin organizarea unor activități diverse (expoziții de fotografie, dezbateri, seminarii, proiecții de filme, excursii ghidate în arii protejate, activități de educație ecologică, concursuri,etc). Evenimentul face parte din proiectul „Oameni pentru Natură”, implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate și  finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din România şi a oamenilor care lucrează în acest domeniu prin organizarea de  evenimente adresate publicului larg.

Evenimentul reunește parcuri naționale, naturale, situri Natura 2000, geoparcuri și rezervații naturale din 18 județe (Hunedoara, Mehedinti, Ilfov, Satu Mare, Cluj, Covasna, Suceava, Brașov, Alba, Vrancea, Arad, Dâmbovița,  Vrancea, Neamț, Gorj, Bihor, Caraș-Severin).

*****************

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor coGeopmunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Mai multe detalii despre evenimentul Săptămâna Ariilor Protejate: saptamananaturii.ro, pagina de facebook: https://www.facebook.com/SaptamanaAP

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează