Samsung Trends of Tomorrow, cea mai bună campanie educațională în cadrul Galei Romanian CSR Awards

0

 Samsung Electronics România a primit premiul I în cadrul Galei Romanian CSR Awards, ediția 2014, pentru Samsung Trends of Tomorrow, desemnată cea mai bună campanie educațională.

Samsung Electronics Romania-Gala CSR Awards

Implicarea companiei în sprijinirea educației tinerilor liceeni prin proiectele – SmartHour, Innovation Lab și Smart Classroom – a avut ca beneficiari direcți peste 7.000 de elevi și studenți din 11 orașe ale țării și în total, în mod indirect, aproximativ 21.000 de elevi și adulți.

„Eforturile noastre s-au concentrat pe zona educaţiei şi pe dezvoltarea abilităţilor digitale ale tinerilor, atât de necesare pentru job-urile de azi şi de mâine. Ne bucurăm că, atât prin caravana pe care o organizăm în şcoli, cât şi prin cele trei clase lansate în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, am reuşit să ne atingem acest scop”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager în cadrul Samsung Electronics România.

În România, peste 50% dintre absolvenți/liceeni nu au competențele necesare lucrului pe PC, potrivit standardelor Uniunii Europene. Mai mult, 90% dintre locurile de muncă solicită competențe IT (estimare valabilă pentru perioada 2014-2015), iar 85% dintre români, incluzând tinerii, nu deţin abilităţile necesare pentru crearea unui CV competitiv pentru piața muncii. Până în 2015, 90% dintre locurile de muncă în țările din cadrul U.E vor necesita aptitudini digitale. Astfel, digitalizarea este un pilon important al agendei Comisiei Europene, dar cu toate acestea licenii români nu sunt pregătiți pentru piața muncii.

În acest context, Samsung Trends of Tomorrow a vizat sprijinirea tinerilor în dobândirea aptitudinilor digitale precum și oferirea de sfaturi utile pentru orientarea profesională cu scopul pregătirii acestora pentru intrarea pe piața muncii. Astfel, compania a organizat o caravană educațioanală în 45 de licee din 9 orașe ale țării și a adus elevilor Smart Hour, o oră în care aceștia au putut deprinde aptitudini digitale necesare job-urilor de astăzi și de mâine. De asemenea, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti, compania a inaugurat Innovation Lab, un laborator complet echipat unde studenții își pot dezvolta abilitățile practice și au oportunitatea de a participa la practică și internship-uri în cadrul Samsung Service Plaza. O altă etapă a implicarii responsabile a Samsung Electronics România este proiectul Smart Classroom prin intermediul căruia compania a inaugurat 3 clase digitale în licee din București, Timișoara și Iași oferind suport hardware, software și content digital adaptat programei școlare. În Smart Classroom elevii studiază pe dispozitive de ultimă generație – 30 de tablete, E-Board, TV si laptop-uri – care se conectează între ele și încurajează schimbul de experiență cu alte licee printr-o platformă cloud.

În cadrul Galei Romanian CSR Awards 2014 au fost înscrise peste 100 de proiecte de Responsabilitate Socială Corporativă implementate pe parcursul anului trecut și au fost peste 60 de companii participante.
Premiul primit de Samsung Electronics România evidențiază cei aproape 4 ani de implicare continuă în campanii de responsabilitate socială și atenția constantă pe care aceasta o acordă tinerilor. Încă din 2011, compania derulează anual campania educațională „Trends of Tomorrow”, inițiată cu scopul de a ajuta tinerii din clasele terminale de liceu în orientarea și dezvoltarea profesională.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. este un lider mondial în tehnologie, deschizând noi posibilități pentru oamenii de pretutindeni. Prin inovare și descoperire neîncetată, transformăm lumea televizoarelor, smartphone-urilor, tabletelor, calculatoarelor, camerelor video, aparatelor casnice, imprimantelor, sistemelor LTE, dispozitivelor medicale, semiconductorilor și soluțiilor cu LED-uri. Avem 286,000 de angajați din 80 de țări, cu vânzări anuale de peste 216,7 miliarde de dolari(US). Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să vizitați www.samsung.com.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează