Salvați Copiii a dotat 77 de maternități cu echipamente în valoare de 3.100.000 euro

0

Salvați Copiii face un apel către companii, să sprijine astfel continuare dotării maternităților

Bucureşti, 13 decembrie 2017: În România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistenţă medicală adecvată încă din primul minut de viaţă, pentru a supravieţui şi pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă faţă mediului extern. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor. (Raport WHO Born too soon). Organizaţia Salvaţi Copiii lansează un apel către companiile din România, de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. 

 

În cadrul amplului program naţional de dotare a maternitatatilor, Organizația Salvați Copiii România a donat, marți, secției de neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” echipamente medicale performante, necesare unei intervenții rapide în salvarea vieții unui prematur. Medicii vor avea astfel la dispoziție o masă radiantă cu modul de resuscitare și un incubator de terapie intensivă, în valoare totală de 30.000 de euro. Aici, anual, aproape 100 de nou-născuți cu prematuritate extremă, a căror greutate la naștere este cuprinsă între 500 și 1.500 de grame, sunt tratați. Donația  a fost posibilă cu sprijin integral de la Oriflame România.

În unitatea de Terapie Intensivă Neonatală a spitalului sunt îngrijiți, anual, între 200 și 250 de nou-născuţi, o medie de 10% din numărul total de naşteri anuale, care în 2016 s-a ridicat la peste 2.550.  Spitalul este unul esențial întregii Regiuni de Vest, fiind maternitate de gradul al III-lea.

      Aceasta este cea de-a treia dotare pe care Salvați Copiii o face Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu”din Timișoara, la care au mai ajuns, în 2014 și 2016, echipamente în valoare de 11.600 de euro: un monitor de funcții vitale, patru pulsoximetre și o lampă de fototerapie. În ultimii cinci ani, Organizația Salvați Copiii a dotat secțiile de neonatologie de la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal de Urgență și Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, valoarea totală a donațiilor ridicându-se la suma de 145.700 de euro.

În județul Timiș, rata mortalității infantile a fost, în 2016, de 7,5 la mia de copii născuți vii, dublă față de media raportată la nivelul Uniunii Europene.

Prof. Dr. Ilie Constantin, șeful Secției de neonatologie, a subliniat necesitatea ca medicii să aibă la dispoziție aparatură medicală adecvată, pentru a putea interveni prompt în salvarea prematurilor: ”Este imperios necesară achiziţionarea incubatoarelor și a meselor radiante, de aceea mulțumim Organizației Salvați Copiii și Oriflame România. Prin intermediul acestora le putem oferi nou-născuţilor un ambient ideal, propice dezvoltării corespunzătoare, precum și desfăşurării în condiţii ideale a procedurilor terapeutice. Evoluţia nou-născuţilor poate fi imprevizibilă în lipsa intervenţiei terapeutice eficiente şi corecte, cu afectare ireversibilă. Ne sunt foarte utile aceste echipamente, având în vedere numărul mare de naşteri, incidenţa crescută a patologiei menţionate şi a faptului că incubatoarele pe care le utilizăm în prezent sunt la limita duratei de funcţionare prevăzute şi o defecţiune poate surveni oricând, perturbând conduita medicală şi punând în pericol viaţa nou-născuţilor.”

Echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre rezultatele programului de reducere a mortalității infantile, subliniind nevoia unui program național complex:

” Lipsa supravegherii medicale a sarcinii și echipamentele medicale lipsă sau uzura celor existente sunt cauzele majore ale mortalității infantile. Cauze care pot fi prevenite, pe termen lung, și este rolul oricărei guvernări responsabile să se asigure că medicii au la îndemână, în spitale, tot ceea ce este necesar salvării copiilor născuți prematur. Programul Salvați Copiii de combatere a mortalității infantile este unul complex, care a arătat cât de mult contează să intervii acolo unde e necesar și să o faci consecvent: în șase ani, rata mortalității infantile a scăzut. Asta înseamnă copii salvați”.

Karolina Georgieva, director general Oriflame România, a vorbit despre responsabilitatea socială a companiilor, în egală măsură o investiție în societate: ”Orice implicare socială a unei companii este în același timp o investiție, acesta este crezul Oriflame România. O companie funcționează într-o societate și depinde organic de felul în care pilonii unei societăți funcționează. Salvând copiii născuți prematur, prin asigurarea echipamentelor medicale necesare în maternități, investim în sănătate și în felul în care România va arăta în viitor.”

Dotarea este parte a amplului program pe care Organizația Salvați Copiii România îl derulează în beneficiul maternităților, din anul 2012. Numai în 2017, Salvați Copiii a dotat 39 de maternități din 32 de localități, cu echipamente medicale în valoare totală de 793.000 de euro. În cei șase ani de când organizația a transformat într-o prioritate salvarea copiilor născuți prematur, prin dotarea maternităților, peste 3.100.000 de euro au fost investite pentru achiziționarea de aparatură medicală indispensabilă.

Amalia Năstase, Ambasador Salvați Copiii, a vorbit despre sprijinul pe care trebuie să îl acordăm, cu toții, medicilor: ”Medicul și copilul născut prematur, acel copil care cântărește sub 1.000 de grame și al cărui organism este atât de fragil, sunt o echipă. O echipă de învingători, dacă maternitatea are aparatura medicală necesară. Și nou-născuții înainte de termen, dar și medicii extraordinari care îi îngrijesc au nevoie de sprijin, pentru a putea câștiga toate bătăliile pentru viață”.

Companiile pot ajuta la dotarea maternităților! Până la 31 decembrie 2017 pot alege să direcționeze 20% din impozitul pe profit datorat statului către Organizația Salvați Copiii și să sprijine acest demers. Formularul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei poate fi descărcat aici. aici.

Această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.

În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 27 de ani de activitate, peste 1.500.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează