S-a lansat editia tiparita a primei reviste de handmade din Romania!

0

Marţi, 16 august 2011, librăria Anthony Frost a găzduit lansarea ediţiei tipărite a primei reviste de handmade din România – revista Atelierul.

Ne-am bucurat să avem alături de noi, la evenimentul de lansare, parteneri vechi şi noi, dar şi cititori şi artizani, oameni pasionaţi de frumos la fel ca noi.

Primul număr tipărit al revistei Atelierul are ca temă DIY (Do It Yourself) aşa că am adunat în el tutoriale din cele mai diverse: de la accesorii chic cum sunt floricelele faux-croşetate, la lucruri practice: un organizer de perete, un suport de creioane origami sau o broască ţestoasă – pernuţă de ace.

Am învăţat cum să ne organizăm atelierele cu inspiraţie şi care sunt cele mai creative moduri în care ne putem aminti de momentele speciale.

Am aflat cum sunt şi cum se fac deliciile pentru baie I love my skin, iar Gabriela Iancu ne-a încântat cu reţeta ei pentru fericirea făcută acasă – un smoothie din fructe exotice.

Am povestit cu Carla Szabo despre sursele de inspiraţie pentru accesoriile ei colorate şi cu fetele cochete de la VeloBello despre viaţa pe două roţi. Am făcut cunoştinţă cu incubator107 şi ne-am bucurat să aflăm de atelierele lor practice. Și pentru că vorbim de ateliere, am adăugat şi o cronică a Atelierului DIY pe care l-am ţinut în cadrul festivalului Street Delivery.

Dacă v-am făcut curioşi să citiţi primul număr tipărit al revistei Atelierul aflaţi că îl puteţi comanda direct la adresa contact@revista-atelierul.ro sau îl puteţi cumpăra din următoarele locuri: Libraria Engleză Anthony Frost (Calea Victoriei 45), Jumătatea Plină (MNAC), Clandestino (Bd. Carol I 63), Pukka Food (Str. George Vraca 7), Soul Rebel (Str. Blanari 14-16), Hippie Hippie Shake (Hanul cu Tei), CeaiEtc (str. Castelului 37, Braşov) şi târgurile Grădina cu artişti din Bucureşti şi Art Boutique din Sibiu.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează