Romgaz s-a decis să susțină schimbarea modului de predare a fizicii

0

Proiectul “Fizica Altfel”, derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, continuă și în anul 2017 pentru că, la nivel național, mai sunt  peste 3.000 de profesori de fizică care ar trebui să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare predării prin metoda investigației.

poza3

În dorința de a genera schimbări ireversibile și cu impact măsurabil, organizația a pregătit, asistat și sprijinit deja peste 1.400 de profesori de fizică din toate județele țării să își schimbe modul de lucru la clasă și să utilizeze învățarea prin investigație, metodă cu impact măsurabil asupra rezultatelor copiilor.

“Demersurile pe care le facem în această direcție au ca scop final alfabetizarea științifică a elevilor. Un elev alfabetizat științific are, de exemplu, capacitatea de a înțelege și explica corect fenomenele naturii sau pe aceea de a analiza și interpreta date și de a formula concluziile adecvate. Din acest punct de vedere situația în România nu este tocmai una fericită. Astfel, la testele PISA din 2015, 38,6% dintre elevii de 15 ani nu erau alfabetizați științific” a declarat Cristian Hatu, Președinte Centrul de Evaluare și Analize Educaționale.

În acest context, în luna februarie am început pregătirea a încă 175 de profesori din 7 județe. Aceștia vor parcurge programul de formare Învățarea științelor – abordări metodologice moderne, acreditat MEN. Cursul îi abilitează pe profesori să utilizeze învățarea prin investigație, care dezvoltă la elevi gândirea critică, creativitatea, inițiativa, rezolvarea de probleme nestandard etc. Peste 8.700 de elevi vor beneficia de avantajele noului mod de lucru însușit de profesorii lor.

Zilele acestea se desfășoară cursuri în județele Mureș și Dolj (pentru 50 de profesori) și sunt derulate cu sprijinul financiar al companiei Romgaz.

“Activitățile desfășurate de Romgaz în domeniul responsabilității sociale sunt realizate în mod voluntar, compania fiind conștientă de rolul pe care îl joacă în societate și de responsabilitatea sa față de mediile sociale influențate de activitatea sa.

Romgaz susține dezvoltarea sustenabilă și durabilă, iar educația este fundația unei societăți și comunități performante și eficiente. Profesorii sunt vectori de opinie și formatori în comunitățile lor, iar  efortul lor dă roade mult timp după ce li se va fi încheiat activitatea. Admirăm dedicația cu care își pregătesc elevii și preocuparea de a-și îmbunătăți continuu tehnicile de predare. Mult succes!” a declarat Ioana Abramiuc, PR Manager Romgaz.

În această perioadă, mai au loc cursuri de formare în București, Alba, Olt, Sibiu și Suceava.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează