#romaniaseschimba în Vrănești, Argeș

0

Mai mulți oameni cu inițiativă din satul argeșean Vrănești s-au mobilizat pentru a face ceva pentru comunitatea lor, prinsă între dorința de a păstra tradițiile vechi și nevoia de a merge spre modernitate.

Au format grupul de inițiativă Fiii Satului Vrănești în cadrul programului Participare și putere de acțiune implementat de Fundația PACT în perioada octombrie 2006 – martie 2008. Cu sprijinul mentorului din program, AECO (Asociaţia de Educaţie şi Cultură pentru Oameni), dar și cu ajutorul partenerilor locali – primăria comunei Călinești, biserica din sat și școala, fiii satului au amenajat cele două fântâni din centrul localității. Alegerea lor nu a fost una întâmplătoare, fiind cunoscute semnificațiile fântânii- un simbol al nemuririi sau al tinereţii veşnice.

facebook romaniaseschimba in Vranesti - Arges

Ionel Drăghici și Dumitru Soare, un profesor și un inginer din localitate, au strâns în jurul lor mai mulți localnici și, cu implicarea preotului, au pus la punct un plan de reabilitare a celor două fântâni cu apă vie.

Este ce s-ar numi o veche vatră de sat, acolo unde se întâlnea comunitatea. Mircea Eliade spunea că este o coborâre a satului pe pământ, iar centrul acela trebuia marcat neapărat printr-o fântână și prin întâlnirea comunității. S-a păstrat și ca punct unde se oficiază sacralizarea unui element, apa, și vrem să ducem mai departe partea aceasta de tradiție veche a satului, spune Ionel Drăghici, membru al Asociației Fiii Satului Vrănești.

Oamenii au înțeles că trebuie să lucreze împreună și s-au mobilizat: unii au curățat fântânile, alții s-au ocupat de nivelarea terenului din jur, un localnic a donat piatra, iar un alt vecin a venit cu cele două cruci. Au reușit astfel să transforme cele două fântâni abandonate de peste 40 de ani într-o sursă prețioasă de apă potabilă și un spațiu de socializare pentru membrii comunității.

Ulterior, grupul de inițiativă s-a înființat formal ca asociație și a realizat mai multe proiecte pentru dezvoltarea comunității. Pe lângă finanțarea oferită de Fundația PACT, asociația s-a mobilizat și a strâns peste 10.000 de lei.

Ce îi motivează să meargă mai departe? Dorința de a se implica și de a construi o comunitate puternică, care să își găsească o cale către modernitate, dar respectând și valorificând trecutul.

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează