România – cel mai mare loc de joacă în aer liber, la Bucurie în Mișcare

0

50.000 de copii, părinţi şi bunici, au participat la cele peste 1.500 de activități în aer liber desfășurate în 16 orașe în cadrul campaniei naționale Bucurie în Mișcare 2017.

Pe o suprafață totală de peste 20.000 de mp au fost amenajate terenuri de fotbal, slow biking, ski pe asfalt, fotbal cu piciorul, badminton, baschet, volei și tenis de masă pentru toți iubitorii de mișcare.

unnamed

În majoritatea orașelor, participanții la evenimentul Bucurie în Mișcare au învățat Jocurile Copilăriei au alergat la cros și s-au întrecut la concursul de Kendama.

În toate cele 16 orașe care au găzduit Bucurie în Mișcare 2017 au avut loc demonstrații oferite de cele peste 270 de formații ale cluburilor sportive locale și ale palatelor copiilor, trupe de dans, instructori de fitness, aerobic, cycling, arte martiale, zumba, Tae Bo, Khai Bo, Jumper, Burn&Pump și multe altele.

Personalități locale, artiști și sportivi renumiți au fost parteneri ai evenimentului. Spre exemplu, la Timișoara gimnasta Simona Amânar a premiat câteva trupe de dans prezente la eveniment, la Petroșani singurul român care a traversat înot Canalul Mânecii, Avram Iancu, a luat parte la organizarea cros-ului local, iar la Ploiești, fotbaliștii de la Petrolul au jucat fotbal cu copiii prezenți. Anul acesta am înregistrat multiple recorduri în istoria de 6 ani a campaniei naționale Bucurie în Mișcare România. La Cluj-Napoca, la concursul de Kendama am avut cel mai mare număr de participanți, iar competiția a durat mai bine de 4 ore și jumătate.

Campania de anul acesta, cea mai mare de până acum s-a încheiat cu succes. În toate cele 16 orașe am avut alături oameni frumoși și plini de voie bună. Ne-am amintit de jocurile copilăriei, am asistat la zeci de ore de demonstrații sportive, am dansat în ploaie, am alergat în prafuri colorate și, când ne-a fost mai cald ne-am jucat cu apă. Vreau să mulțumesc echipelor de organizare locale și celor aproape 1.000 de voluntari care au depus un efort uriaș pentru ca evenimentele Bucurie în Mișcare să se desfășoare la cel mai înalt nivel. (Ovidiu Neamțu, organizator Bucurie în Mișcare România)

O dată cu cea de-a VI-a ediție a campaniei Bucurie în Mișcare, organizatorii au lansat și provocarea ”1 Milion de secunde de mișcare”. Aceștia își doresc ca anul acesta să adune 1 Milion de secunde de mișcare, împreună cu toți cei care iubesc mișcarea. Oricine dorește să contribuie la realizarea țintei finale poate să încarce un clip care implică mișcare, pe pagina https://iubescmiscarea.bucurieinmiscare.ro. Provocarea este în derulare!

Organizator principal: Asociația 11even

Sponsor principal: Kaufland România

Sponsori: Pegas, DPD, Amway România

Partener media național: Kiss Fm

Bucurie în Mişcare România este cea mai mare campanie de promovare a mișcării de masă din din ţara noastră. În perioada 12 mai – 4 iunie, Bucurie în Mişcare s-a desfășurat în 16 oraşe din România: Arad, Craiova, Petroșani, Târgu Jiu, Deva, Făgăraș, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Botoșani, Timișoara, Zalău, Bacău, Cluj-Napoca, Galați și Piatra Neamț. Bucurie în Mișcare România este organizată de Asociaţia 11even  www.11even.ro  cu sprijinul: Kaufland România www.kaufland.ro

#IubescMiscarea, #BucurieInMiscare, #kauflandsprijina

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează