RESERVED susține viitorii campioni ai României!

0

Reserved, cel mai cunoscut brand de modă polonez, parte din grupul LPP, împreună cu Fundația Olimpică Română (FOR), invită alergătorii, susținătorii și pasionații de sport să participe la tombola cu produse semnate de marii sportivi, cu scopul de a strânge fonduri pentru organizație și a susține dezvoltarea tinerilor sportivi din România.

 Participanții la tombolă pot câștiga premii speciale puse la dispoziție de Reserved. Tombola se va desfășura la cortul FOR din Piața Constituției din București, sâmbătă și duminică, 12-13 mai, în cadrul evenimentului Bucharest Half Marathon.

Mai mult decât atât, reprezentanții Reserved aleargă în echipa Fundației Olimpice Române, alături de nume mari ale sportului, pentru a-i susține pe foștii campioni naționali, mondiali sau olimpici, care acum se găsesc în dificultate. Brand-ul polonez a alergat pentru Fundația Olimpică Română și la maratonul ce a avut loc toamna anului trecut.

„Reserved este un brand dinamic, dedicat tinerilor, care promovează mișcarea și sportul, așa că acest parteneriat s-a născut din dorința de a ne implica și mai mult în susținerea sportului românesc. Ne bucurăm să fim alături și anul acesta de Fundația Olimpică Română și să contribuim împreună la dezvoltarea viitorilor campioni ai României”, a declarat Iulia Mic, Marketing Specialist Reserved.

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează