Reciclarea reduce emisiile de gaze cu efect de seră

0

Eco-Rom Ambalaje lansează, în premieră în România, serviciul de calcul a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2eq) reduse prin reciclarea deșeurilor de ambalaje adresat companiilor producătoare și importatoare de bunuri ambalate.

Serviciul se bazează pe noțiunea de „impact evitat”, respectiv pe calculul emisiilor de gaze cu efect de seră salvate prin înlocuirea materiei prime virgine cu materie primă secundară rezultată prin reciclare. De exemplu, producerea unui obiect din aluminiu reciclat folosește cu 95% mai puțina energie decât realizarea lui din materie primă virgină – astfel reducându-se substanțial emisiile de gaze cu efect de seră.

Serviciu reducere emisii CO2eq

În 2013, cele 353.521 tone de deșeuri de ambalaje reciclate în sistemul Eco-Rom Ambalaje prin aportul celor 2849 de producători și importatori, au contribuit la reducerea a 209.405 tone de gaze cu efect de seră, ce ar fi putut fi generate în urma parcurgerii a peste 775 de milioane km de către un autoturism. Mai exact, reciclarea deșeurilor de ambalaje a ajutat la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care ar fi fost produse de o mașina ce realizează turul României în fiecare zi, timp de 60 de ani sau a emisiilor generate, în medie, într-o zi de aproximativ toți românii care se deplasează cu mașina.*

,,Iată că acum putem să demonstrăm cum industria producătoare de bunuri ambalate contribuie, prin îndeplinirea obligațiilor naționale de reciclare, la efortul pe care România îl face în domeniul Schimbărilor Climatice. Timp de doi am investit alături de colegii din strainatate în identificarea acestui instrument proactiv care cuantifică această contribuție pentru fiecare companie și o valorizează pe termen lung, atât la nivel reputațional, cât mai ales la nivel de impact asupra mediului. Doar anul trecut membrii Eco-Rom Ambalaje – peste 60% din industria producătoare de bunuri ambalate din România – au contribuit cu aproximativ 6% la reducerea gazelor cu efect de seră provenite din domeniul gestiunii deșeurilor.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

În prezent, România este obligată să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020. În contextul european în care aceste obligații cresc, ajungând la 40% până în 2030, contribuția tuturor sectoarelor la acest demers este importantă și necesară. Conform Strategiei Naționale privind Schimbările Climatice 2013-2020, sectorul deșeurilor reprezintă unul dintre domeniile în care trebuie luate măsuri specifice de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Acest sector cumulează aproximativ 5 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră generate la nivel național.

Serviciul de calcul a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2eq) reduse prin reciclarea deșeurilor de ambalaje este un instrument comun, implementat de către cele mai importante organizații de transfer de responsabilitate din 25 de țări din Uniunea Europeană. Sistemul de calcul care stă la baza acestui serviciu este realizat de BIO by Deloitte și respectă standardele ISO 14040 și ISO 14044.

“Este foarte importantă apariția acestui serviciu, deoarece companiile se pot mândri cu partea lor de contribuție la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Consider că este un bun început ce ar putea conduce la o mai mare conștientizare și, de ce nu, în viitor poate vom asista chiar la angajamente voluntare din partea acestor companii.”  a declarat Lavinia Andrei, Președinte Terra Mileniul III.

*conform studiului realizat de Daedalus Millward Brown in februarie 2014, un român parcurge cu maşina, în medie, sub 40 km zilnic.

Calculul care stă la baza acestui serviciu ia în considerare toate etapele din lanțul reciclării deșeurilor de ambalaje: colectarea separată a deșeurilor, sortarea acestora și procesul de reciclare, inclusiv transformarea lor în materie primă secundară. Mai exact, vizează emisiile legate de transport, de consumul de carburanți și de electricitate, de procesele de tratare a deșeurilor colectate, dar și emisiile evitate ca urmare a producerii de energie sau de materiale reciclate care înlocuiesc materiile prime virgine.

Mai multe detalii despre acest serviciu pot fi aflate accesând site-ul  www.ecoromambalaje.ro și www.ColecteazaSelectiv.ro

Despre Eco-Rom Ambalaje

ECO – ROM AMBALAJE S.A. este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului de responsabilitate a producătorului, în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligațiilor de reciclare a deșeurilor de ambalaje ce revin producătorilor care pun pe piață produse ambalate.

Eco-Rom Ambalaje a început activitatea în 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul companiei, urmând ca anul 2013 să se încheie cu 2.849 de companii responsabile în portofoliu.

Eco-Rom Ambalaje a preluat şi a îndeplinit cu succes, în fiecare an, obligaţiile de valorificare şi reciclare pe care şi le-a asumat pentru membrii săi. Organizația implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje ce vizează atât agenţii economici, cât şi populaţia și care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

Din 2013, Eco-Rom Ambalaje este membru fondator al organizației internaționale EXPRA.

Despre EXPRA

EXPRA (Extended Producer Responsibility Alliance) – este o organizatie non-profit, înființată în 2013, care reunește sistemele de colectare separată și sistemele de reciclare a amabalajelor deținute de industriile obligate din 18 țări, acționând ca o platformă de politici comune în interesul tuturor membrilor săi. Misiunea EXPRA este de a contribui la realizarea unui serviciu de calitate de gestionare a deșeurilor pentru toți cetățenii, ca parte integrată a unei viziuni globale durabile de management al deșeurilor.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează