Publicis Groupe România și inițiativa „Plantăm fapte bune în România” lansează campania Green Endorsement

0

Publicis Groupe România lansează, împreună cu inițiativa „Plantăm fapte bune în România” și peste 30 de companii, campania Green Endorsement. Voluntarii participanți la acțiunea de împădurire națională organizată de „Plantăm fapte bune în România” vor primi, începând cu această lună, certificatul Green Endorsement recunoscut de cele mai mari companii din țară.

Green Endorsement este un certificat care atestă că implicarea în organizarea inițiativei de împădurire națională, sub formă de organizator sau plantator, dovedește calități importante pe care orice companie și le-ar dori de la angajații săi. Deja peste 30 de companii multinaționale și alți jucători importanți din economia românească acordă formal atenție voluntariatului în analiza profilului candidatului.

România se află în topul țărilor din Europa în ceea ce privește tăierile ilegale de păduri și, în același timp, în coada listei la voluntariat.

vizual GreenEndorsement

Campania își propune să creeze o legătură între viitorul mediului înconjurător și viitorul profesional al tinerilor, dat fiind faptul că aceștia sunt mai preocupați de carieră și de viața personală decât de mediul înconjurător, iar voluntariatul se află la coada listei de preocupări. Obiectivul campaniei este conștientizarea tinerilor absolvenți că timpul investit în mediu înseamnă timp investit pentru cariera lor.

În funcție de implicarea în inițiativa „Plantăm fapte bune în România”, participanții vor primi un certificat Green Endorsement Basic sau Green Endorsement Pro.

“Suntem mândri și foarte fericiți să lansăm, în sfârșit, după luni întregi de muncă, proiectul Green Endorsement, alături de „Plantăm fapte bune în România”. Este un proiect provocator ce implică o pregătire complexă și mulți parteneri din zone diferite: de la inițiativa care se dedică împăduririi României – „Plantăm fapte bune în România” -, la parteneri din zona resurselor umane, cum sunt HR Club și eJobs. Cred că această idee e una revoluționară și va aduce câștiguri tuturor părților implicate, având ca scop final salvarea României. Ar trebui să existe cât mai multe idei de acest fel, idei care chiar să schimbe ceva în jur. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în ideea noastră și o susțin în continuare.”Jorg Riommi – Chief Creative Officer, Publicis România

Astfel, Publicis Groupe România devine primul grup de comunicare la nivel național care încurajează voluntariatul ca un plus la angajare pentru viitorii aspiranți la posturile din agențiile grupului.

„Certificatul Green Endorsement este un statement, o încurajare a tinerilor să investească în viitorul României, investind în același timp în viitorul lor. Publicis Groupe România este promotorul acestui amplu proiect în care sperăm să se implice pe viitor cât mai multe companii din România și să reușim, astfel, să atragem atenția asupra importanței voluntariatului în viitorul tinerilor. Atât angajatorii, candidații, cât și instituțiile statului trebuie să conștientizeze că situația pădurilor din România este critică si trebuie să luăm atitudine înainte să fie prea târziu.”Teddy Dumitrescu – Country Chairman, Publicis Groupe Romania

„Campania Green Endorsement va ajuta dezvoltarea exponențială a inițiativei noastre. Cel mai de preț lucru pentru noi a fost, încă din 2011 de când am demarat acest proiect, implicarea în organizarea acțiunilor și plantațiilor locale. Faptul că această muncă este în prezent recunoscută ca experiență profesională și are greutate în procesul de recrutare al partenerilor corporate este un atu pe care sperăm să îl valorifice majoritatea tinerilor în căutarea unui loc de muncă, cât și cei care au deja un loc de muncă și doresc să își dezvolte diferite abilități. Voluntariatul, atâta vreme cât este realizat în mod profesionist, îți poate dezvolta cariera, iar noi ne bucurăm atât de efectul acesta, cât și de cel asupra mediului înconjurător și comunității.”
Liana Buzea – Fondator Plantăm fapte bune în România

Green Endorsement este o campanie menită să încurajeze tinerii să se implice în cât mai multe acțiuni de voluntariat pentru protecția mediului, fără ca neparticiparea la astfel de acțiuni să afecteze negativ procesul de angajare.

Vizual

Prima acțiune pe anul acesta are loc pe 19 martie (sâmbătă) în județele Giurgiu, Vâlcea, Timiș, Buzău iar pe 26 martie în județul Iași. Acțiunile vor fi continuate cu îngrijirea plantațiilor (atât cele de anul acesta cât și cele din anii anteriori), iar în toamnă cu o acțiune masivă de împădurire în aceeași zi în mai multe județe. Voluntarii organizatori se pot înscrie pe link-ul acesta, iar voluntarii plantatori aici.

Parteneri: eJobs, McDonald’s, Carrefour, Bergenbier, Poșta Română, Banca Transilania, HP, Hewlett Packard Enterprise, DB Schenker, FAN Courier, KFC, JTI, Nokia, Țiriac Holdings, Ericksson, BDO Audit, Avangate, Regina Maria, Agricost, OLX, Immochan, Țuca Zbârcea & Asociații, Lugera, ARVAL, Webhelp, Brenntag, Zenith Media, Plastic Omnium.

Despre autor

avatar

Înființată în 2008, EcoAssist are drept misiune generarea unei mișcări sociale în domeniul protecției mediului care implică, în primul rând, voluntarii. “Impactul proiectelor realizate prin EcoAssist a dus la mobilizarea unui număr mare de oamenii, iar eu am crezut întotdeauna că oamenii care petrec timp în folosul comunității sunt exact oamenii de care România are nevoie”, mărturisește Liana Buzea, fondator EcoAssist. “Plantăm fapte bune în România” este inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României și începută de EcoAssist în 2011, Anul internațional al pădurilor și Anul European al voluntariatului. Misiunea inițiativei este aceea de a crește și proteja păduri. Din portofoliul EcoAssist, mai fac parte, alături de “Plantăm fapte bune în România” și ale proiecte. EcoAssist este inițiatorul și reprezentantul legal al primei ediții a "Let's Do It, Romania!" – mișcarea internațională de curățarea țării într-o singură zi, prin implicarea societății civile, a cetățenilor și a autorităților, “Salvați Spațiile Verzi”, campanile națională de advocacy și lobby pentru legislația spațiilor verzi sau “Broșura ECO”, ce a avut drept obiectiv promovarea ecologiei în București.

Comentează